Fotbal   •   Liga 1   •   ALEGERI FRF

SRI reacționează după dezvăluirile lui Vasilescu despre Burleanu, alegerile FRF și implicarea Serviciului în scrutinul din 18 aprilie: "E regretabil!"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 31 ianuarie 2018

Gazeta Sporturilor de luni a publicat în exclusivitate un interviu cu Gavrilă Vasilescu, omul care l-a ajutat pe Răzvan Burleanu să înființeze federația de minifotbal. Și apoi l-a sprijinit în campania pentru câștigarea federației de fotbal adevărat în 2014.



Vasilescu nu e un personaj foarte cunoscut, ceea ce face să uimească și mai tare cu experiențele pe care le relatează. A fost notarul-șef al Bucureștiului în perioada comunistă, acum a revenit la notariat după ce a încheiat afacerile cu Dan Voiculescu și un mandat în Senat. Admite că l-a influențat pe Burleanu, despre care vorbește ca despre un fiu de care se simte teribil de mândru: "Dar nu serviciile secrete l-au propulsat pe Răzvan, asta e o prostie! Nici nu cred că e prieten cu Maior, cum s-a scris. Eu, în schimb, am o amiciție cu Edi Hellvig, șeful SRI. Ce, asta e ceva rău?".  (DETALII PE LARG AICI)

O PARTE DIN INTERVIUL CU VASILESCU

- Domnule Vasilescu de unde amiciția cu George Maior, fostul șef al SRI, pe care-l invita la meciurile naționalei?

- Eu sunt într-o relație foarte bună cu Hellvig, cu Edi. El a fost la noi în partid. Asta ce înseamnă? M-am și întâlnit o dată cu el pe stadion, ne-am îmbrățișat și la două zile am auzit că Edi Hellvig preia funcția de director al SRI. Nu știu dacă Burleanu se cunoaște cu Maior, chiar nu știu. Dar vă dau exemplul meu: ce înseamnă dacă-l cunosc pe Edi Hellvig?



- Și atunci, care e explicația ascensiunii superrapide a lui Burleanu?


- Măi băieți, ascultați-mă ce vă spun! Eu am condus notariatul Capitalei 11 ani pe vremea lui Ceaușescu. Știu să lucrez cu oamenii și îi cunosc. Burleanu e cu patru-cinci pași înaintea tuturor celor din jurul lui! Are o capacitate fantastică! Cum a ajuns președinte al FRF? Și-a făcut campanie, a stat de vorbă cu absolut toți cei care votau.

Justin Ștefan, scandalizat după interviul cu Gavrilă Vasilescu din GSP: "Mi se pare extrem de grav!"


Secretarul general al LPF, Justin Ștefan, a comentat declarațiile făcute de Gavrilă Vasilescu în interviul de azi din Gazeta Sporturilor. "Fara sa-l intrebe nimeni, Vasilescu se trezeste spunand din senin: “Eu sunt intr-o relatie foarte buna cu Hellvig, cu Edi”. Dupa care se intreaba retoric: “ce inseamna daca-l cunosc pe Edi Hellvig?”. Deci nu doar ca il cunoaste, il si alinta “Edi”. Pai daca nu conteaza, de ce a simtit nevoia sa sublinieze ca e prieten cu Edi? Ba chiar, la cat e de apropiat, s-a si imbratisat o data cu el, pe un stadion, ne-o spune tot Vasilescu. Mi se pare extrem de grav ca numele directorului SRI este purtat prin ziare, in perioada electorala, de un apropiat de-ai lui Burleanu! Mi se pare extrem de grav ca numele directorului SRI este purtat prin ziare, in perioada electorala, de un apropiat de-ai lui Burleanu", a scris ieri Ștefan pe Facebook. (DETALII AICI)

SRI REACȚIONEAZĂ DUPĂ INTERVIUL DIN GAZETA SPORTURILOR

Astăzi, Justin Ștefan a dezvăluit că a fost contactat în cursul acestei zile de un reprezentant al Serviciului Român de Informații care a dorit să infirme orice implicare a SRI în activitatea fotbalistica din Romania si in procesul de alegere a Presedintelui FRF.



“SRI nu se implica in niciun fel,  si nici nu ar putea sa o faca, in activitatea vreunei asociatii, federatii, club sau orice alta entitate juridica sportiva din Romania. Alegerile din FRF nu au facut si nu fac obiectul activitatii Serviciului care are in competenta strict protejarea securitatii nationale, asa cum este ea prevazuta de lege. Consideram regretabila diseminarea in spatiul public a afirmatiilor care nu au nicio ancora in realitate si ne manifestam, totodata, deschiderea pentru a dialoga cu oricine are intrebari despre rolul si locul SRI in arhitectura de securitate a Romaniei”, a precizat reprezentantul SRI, care a luat legătura cu Justin Ștefan.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.