Liga 1

Record stabilit de transferul lui Niță! Trece peste Stelea, Zapata sau Tătărușanu

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Wednesday, 31 January 2018

Așa cum GSP.RO a anunțat în exclusivitate, portarul Florin Niță va ajunge la Sparta Praga. Acesta a plecat deja din cantonamentul din Spania al echipei și va ajunge în Cehia, acolo unde îl așteaptă deja Anamaria Prodan, cea care se ocupă de perfectarea transferului.

Cehii vor achita 2 milioane de euro pentru portarul de 30 de ani, iar FCSB ar putea să mai primescă 500.000 de euro dacă Sparta ajunge în Champions League. Astfel, Florin Niţă devine, de departe, portarul din întreaga istorie a clubului pe care s-au încasat cei mai mulţi bani. Lider în acest moment continuă să fie Bogdan Stelea, care a fost vândut acum 20 de ani, în Spania, la Salamanca, pentru aproape 1 milion de dolari! 

Portari de la Steaua plecați în străinătate

Nume Anul plecării / Echipă / Sumă (euro)
Stelea 1997, Salamanca, 900.000 
Hamutovski  2006, Tom Tomsk, 600.000
S. Lung 1990, Logrones, 400.000
Stângaciu  1995, Vanspor, liber
Zapata  2011, Galatasaray, liber
Tătăruşanu  2014, Fiorentina, liber
Arlauskis  2015, Watford, liber

 

3.000.000 €a fost suma cu care Lobonţ a fost cumpărat de Ajax, de la Rapid, în vara lui 2000, când Bogdan avea numai 22 de ani

A luat mai multe trofee ca Duckadam

Niţă a venit la FCSB în vara lui 2013, liber de contract după despărţirea de Chiajna. În cei 4 ani şi jumătate a câştigat nu mai puţin de 6 trofee: două titluri, două Cupe ale Ligii, o Cupă a României şi o Supercupă. Cel mai glorios goalkeeper din istoria clubului, Helmuth Duckadam, care a stat în Ghencea o perioadă asemănătoare, între 1982 şi 1986, a cucerit numai 4 trofee: Cupa Campionilor, două titluri şi o Cupă a României. Portarii Stelei cu cele mai multe trofee sunt Dumitru Stângaciu şi Daniel Gherasim, ambii au câte 12! 

2.000.000 € e cota la care e evaluat Niţă pe transfermarkt acum, de 4 ori peste nivelul pe care îl avea când a plecat de la Chiajna, în iunie 2013

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.