Sporturi   •   Tenis   •   WTA

Revine după 12 ani! Decizia luată de Maria Sharapova

FOTO: Guliver/GettyImages

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 31 ianuarie 2018

Rusoaica Maria Sharapova, locul 41 WTA, va participa între 19 și 24 februarie la turneul de la Dubai Duty Free Tennis Championships, de categorie Premier.

Sharapova, câștigătoare a 5 Grand Slam-uri, a primit un wild-card din partea organizatorilor și a decis să-l accepte.

"Maria Sharapova a avut mult succes și a câștigat multe trofee. Acum va întâlni multe adversare puternice, care au șanse egale la titlu. Va fi interesant de văzut dacă poate lupta cu oponenți care vor să ajungă pe prima pagină învingând o legendă", a spus Colm McLoughlin, președintele Dubai Duty Free.

"Maria Sharapova este unul dintre cei mai faimoși atleți din lume. În 2014 a devenit primul jucător de tenis care depășește 15 milioane de fani pe Facebook. Va fi o plăcere să primim un jucător așa popular la Dubai și abia așteptăm să vedem cum se descurcă în fața unor pretendenți la titlu", a declarat și directorul turneului, Salah Tahlak.


Masha revine astfel la Dubai după 12 ani, ea pierzând finala în 2006 cu Justine Henin. La Dubai vor mai participa jucătoare precum Angelique Kerber, Karolina Pliskova, Garbine Muguruza, Elina Svitolina, Madison Keys și Ashleigh Barty.

733.900 $este valoarea premilor de la Dubai Duty Free

Sharapova ar urma să participe și la turneul de la Doha, care începe pe 12 februarie, unde de asemenea a primit un wild-card.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.