Stranieri

VIDEO Încă un meci extraordinar făcut de Răzvan Marin: ”E cel mai bun mijlocaș din Belgia” » Are cifre excelente în acest sezon

Articol de Theodor Jumătate  —  Thursday, 01 February 2018

Standard Liege s-a impus în turul semifinalei Cupei Belgiei, 4-1 cu FC Bruges.  Răzvan Marin, mijlocașul lui Standard, este în formă maximă și a ajuns la a doua  partidă consecutivă cu pasă de gol.

La 21 de ani, Răzvan Marin e mai bun ca niciodată. Într-o perioadă în care Belgia vorbește încă de dezamăgirea Stanciu, mijlocașul lui Standard e tot mai sus, în formă maximă, motorul care dă putere echipei lui Sá Pinto. 

Cifrele, reușitele, performanțele se adună în dreptul lui cu fiecare meci pe care îl joacă în roșu. Miercuri, o nouă pasă decisivă a "tricolorului", esențial într-o victorie mare, 4-1 în prima manșă a semifinalei Cupei Belgiei, în fața liderului FC Bruges. Un sprint irezistibil pe aripa dreaptă și o centrare la fix în careu pentru Emond. Era 2-0 pentru Standard, foarte aproape acum de finala Cupei.

 

A fost a doua partidă la rând cu assist a lui Marin, care are 4 goluri și 4 pase de gol în ultimele 8 întâlniri jucate de valoni în cele două competiții interne. "În această perioadă, Răzvan este cel mai bun mijlocaș din Belgia", spun fanii. E omul momentului. 

25 de meciuri a jucat Marin în acest sezon la Standard, în 17 fiind integralist

8 a fost nota primită Marin în cotidianul La Dernière Heure pentru meciul de miercuri

7 pase decisive a reușit Răzvan în acest sezon: 4 în campionat și 3 în Cupa Belgiei

5 goluria marcat Răzvan Marin în actuala stagiune la Standard, trei în Jupiler League 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.