Europarlamentar și vicepreședinte PNL, milionarul Cristian Bușoi, 39 ani, s-a cazat pe banii Federației Internaționale de Judo la CM din Ungaria. A fost invitatul lui Marius Vizer, președintele FIJ.
Nu doar ex-ministrul sportului, Marius Dunca, a mers în calitate de invitat al șefului Federației Internaționale de Judo, Marius Vizer, la Mondialele de la Budapesta (august/septembrie 2017), vizită urmată în interval de o lună, pe repede-înainte, de proiectul de HG prin care MTS solicita cedarea cu titlu gratuit către FRJ, pe 49 de ani, a unui hotel în zona-zero a Clujului.
Noul nume pe lista oaspeților-surpriză ai lui Vizer se numește Cristian Bușoi, vicepreședinte PNL și europarlamentar. Și el a făcut deplasarea la CM, fiind cazat, împreună cu soția, la hotelul "Intercontinental" din Budapesta, unde au locuit și delegațiile prezente la competiție.
FIJ a plătit și pentru soție!
"Am stat o zi și jumătate. Din păcate, n-am putut rămâne mai mult, pentru că a trebuit să plec la Bruxelles. Deplasarea mi-am achitat-o singur, doar cazarea pentru o noapte, și pentru mine, și pentru soție, a fost suportată de federația internațională", a comentat Bușoi.
El a admis că "mă știu cu Vizer de o bună perioadă de timp. Stăpânesc puțin judo-ul, pe care nu l-am practicat. Am cunoscut însă mai mulți foști președinți ai federației, precum Eduard Doandeș sau Doru Sapta. Nu vă pot spune în ce context i-am întâlnit, sunt persoane private. Acum țin legătura și cu actualul președinte, Cozmin Gușă, care încearcă să facă ceva bun pentru acest sport". Doandeș și Sapta sunt șefii FRJ sub mandatele cărora federația s-a ales din perioada 2011-2015 cu un prejudiciu de 550.000 euro, validat de ANAF. (Detalii aici)
"Am avut motivele mele să-l invit pe Cristian Bușoi. Nu le comentez și nu vă privesc pe dumneavoastră! Cei responsabili în raportul ANAF de la FRJ să răspundă pentru ce au făcut! Să returneze banii! N-am discutat nimic cu fostul ministru Dunca despre vreun hotel la Cluj pentru FRJ. Obișnuiesc să invit la evenimente diferite personalități care pot ajuta sportul" Marius Vizer, președinte FIJ
"Nu voi accepta niciodată ca nepotismul şi clientelismul să ţină loc de competenţe şi pregătire profesională temeinică" Cristian Bușoi, pe site-ul personal
{{text}}