Telenovelele din perioadele de transferuri par să fie la ordinea zilei la Dinamo și în această iarnă.
update 15:30
Conform surselor GSP.ro, Antun Palici va ajunge în scurt timp în țară, urmând să meargă la sediul clubului de la RIN pentru a stabili ultimele detalii contractuale.
Știrea inițială
După ce joi apăruse zvonul că Dinamo l-a refuzat încă o dată pe Antun Palici, cele două părți vor relua tratativele astăzi, transferul având șanse mari de reușită. Chiar dacă a fost refuzat de oficialii echipei de două ori în această iarnă, croatul ar putea avea succes astăzi, impresarul acestuia urmând să negocieze cu șefii din "Ștefan cel Mare."
Tratativele se vor relua astăzi, după ce se va rezolva și transferul lui Torje, astfel că dinamoviștii ar putea repatria în această iarnă cel de-al treilea căpitan, după ce l-au adus pe Dan Nistor, iar tratativele cu Gabi Torje sunt aproape să-și găsească finalitate.
Refuzat inițial inclusiv de Miriuță, Palici a revenit în vederile antrenorului după plecarea lui Nascimento, tehnicianul neavând atât de multe soluții în zona centrală a terenului.
Palici (29 de ani) e liber de contract după despărţirea de Mouscron.
73 de meciuri
a strâns în tricoul alb-roșu, în care a marcat 8 goluri și a oferit 23 de assist-uri
{{text}}