Fotbal   •   Liga 1   •   INTERVIU

Hadnagy, interviu după golul cu Timișoara: "Buletinul arată nasol, dar încă sunt bun"

Articol de Victor Vrînceanu   —  sâmbătă, 03 februarie 2018

Attila Hadnagy (37 de ani) a vorbit pentru GSP.ro după golul marcat aseară în victoria, scor 1-0, contra celor de la ACS Poli Timișoara.

- Attila, start perfect de campionat, victorie cu Poli Timișoara.

- Așa este, mai ales că ne-au plecat zece jucători și au venit 12. Suntem o echipă nouă, nu avem încă omogenitate. Chiar ne-a spus antrenorul după meci că nu avea ce să ne reproșeze chiar dacă pierdeam pentru că încă nu suntem omogeni. Fiecare jucător a pus serios osul și asta s-a văzut.



- La 37 de ani ești golgeterul echipei. Cât de importantă e experiența ta în angrenajul echipei?

- Cred că fiecare echipă ar trebui să aibă doi, trei fotbaliști cu experiență foarte mare, așa ca mine. Eu vorbesc foarte mult cu colegii, dau multe sfaturi și mă bucur mai ales că sunt ascultat. Experiența și vechimea cu multe goluri în spate pot decide faze în meci.



- Cum ai gândit faza golului?

- Sincer să fiu vedeam meciul că se termină 0-0, cu toate că noi am dominat tot timpul, steril ce-i drept. La faza golului am vrut să fac preluare, dar în ultima secundă m-am decis să trag, am prins-o bine și s-a dus exact unde trebuie, la colțul lung. Curileac a stat bine la scurt (râde). Din zece atacanți, opt preluau, dar eu am tras la poartă și am surprins pe toată lumea.



- Ai mai punctat așa?

- Uite că nu-mi aduc aminte acum, dar să știi că am marcat multe goluri frumoase. Chiar și antrenorul nostru a spus că numai eu puteam să marchez un astfel de gol. Mă bucur mult.



- Cu fanii cum te mai înțelegi?

- Ehe, acum e totul bine, după victorii te laudă toată lumea (râde). Au mai fost răutați, mi-au spus unii că sunt bătrân și nu mai pot. Uite că mai pot. Buletinul arată nasol, dar eu mă simt bine, ca la 30 de ani. Sunt oameni care vin o dată sau de două ori la meci și comentează, încerc să nu îi bag în seamă. Grupul care a fost și la ultimul meci este mereu alături de noi și în calitate de căpitan al echipei vreau să îi mulțumesc pentru asta. 

"Lupta pentru evitarea retrogradării o dăm cu Gaz Metan și Juventus. Timișoara și Chiajna sunt mai în față, e mai greu cu ei. Și dacă prindem barajul e bine"

"Dacă rămânem în Liga 1 se doresc investiții mai mari la Sepsi. Lucrurile merg bine, se face stadionul, se pune nocturna. Primul sezon în Liga 1 e cel mai greu, așa a fost și la Botoșani și acum echipa a devenit o forță care se bate la play-off"

"Ionuț Popa a spus că s-a rupt jocul pentru că n-a luat jucătorul nostru "roșu". Să fim serioși, ce joc s-a rupt când noi am dominat de la un cap la celălalt?"Attila Hadnagy

4 goluri2 assist-uri a reușit Hadnagy pentru Sepsi în acest sezon de L1

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.