Fotbal   •   Liga 1   •   VIITORUL

Încă o serie de declarații aprige ale lui Hagi: "Să vină președintele să-mi explice!"

FOTO: Gazeta Sporturilor

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 03 februarie 2018

După conferința incendiară de după meciul cu Astra 1-1, Gheorghe Hagi, antrenorul Viitorului, a revenit și a atacat modul în care este condus fotbalul românesc. 

"Acum două zile, înainte de meciul cu Astra, am făcut o conferință și am spus două probleme ale fotbalului românesc.  Am vorbit în numele fotbalului românesc. Am vorbit despre problemele fotbalului românesc: unde toți în lume se dezvoltă, în România sunt mai puține echipe, mai puține terenuri, Liga 2-a nu e deloc organizată, Liga 3-a nu e deloc organizată. E o realitate cruntă la care nu există nicio dezbatere.

Imediat după ce am spus ce am spus, mi s-a spus că «Hagi aruncă bomba», că «Hagi atacă Federația», că «Hagi e revoltat». Am și eu dreptul meu în viață, să-mi dau cu părerea. Cred că e opinia unui mare jucător care face o concluzie despre realitatea fotbalului românesc. Am venit, am fost interesat, m-am întors acasă, am încercat să fiu cât mai bine organizat ca să susțin un lucru la nivel înalt. Am încercat să-mi fac datoria. 

În orice colț din lume, fotbalul s-a dezvoltat, se investește în infrastructură, se investește în juniori, iar România primește zero euro. Ar trbui să existe dezbateri. Eu ies din orice discuție pentru că îmi doresc ca președintele care va fi, care va conduce fotbalul după alegeri, să vină să-mi prezinte ce proiect are pe următorii cinci ani, cum vrea să resusciteze fotbalul românesc", a declarat Gheorghe Hagi, la TV Digi Sport. 


Vezi și: Hagi, conferință zguduitoare: "Mi-e rușine că m-am întors acasă! Vreau să plec cât mai repede. Bye, bye, gata"

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.