Internaționalul portughez Cristiano Ronaldo este foarte aproape să își prelungească actuala înțelegere cu Real Madrid.
Potrivit publicației spaniole ABC, conducerea campioanei Spaniei i-a pregătit lui Ronaldo un nou contract, iar portughezul ar fi acceptat deja propunerea. Aceeași sursă susține că fostul jucător al lui Manchester United îl va egala pe Neymar în clasamentul celor mai bine plătiți jucători din lume, urmând să încaseze un salariu anual de 30 de milioane de euro.
Totuși, chiar și cu această mărire, lusitanul va avea un salariu mai mic în comparație cu rivalul său, Leo Messi, care e primul în top. Lusitanul încasează în prezent 21 de milioane de euro pe sezon, însă remunerația sa poate ajunge la 25 de milioane de euro, în funcție de performanțele atinse.
Ajuns la 33 de ani, pe care îi va împlini luni, 5 februarie, Ronaldo și-a manifestat recent dorința de a rămâne la Real Madrid, chiar dacă s-a vehiculat în presă că este aproape de o întoarcere la Manchester United.
"Vreau să rămân aici (n.r. la Real Madrid). Locuiesc în acest oraș din 2009, iubesc clima și oamenii. Este aproape de Portugalia, iar Spania e o țară minunată. Îmi place acest club", a declarat recent Ronaldo.
Cristiano Ronaldo a venit la Real Madrid de la Manchester United în iulie 2009 pentru 94 de milioane de euro. El mai are contract cu madrilenii până în iulie 2021.
26 de partidea jucat Ronaldo în acest sezon în toate competițiile reușind 20 de goluri și 4 pase de gol
Surse: marca.com, footmercato.net, dailystar.co.uk
{{text}}