Arturo Vidal (30 de ani) a fost aproape de un transfer la Manchester United înainte de a ajunge la Bayern în 2015, iar acum „diavolii roșii” râvnesc din nou la mijlocașul chilian.
Jose Mourinho este nemulțumit de puținele opțiuni de la mijlocul terenului, iar acum, când Michael Carrick și Marouane Fellaini sunt aproape de a părăsi echipa de pe „Old Trafford”, managerul portughez simte din ce în ce mai mult necesitatea unui mijlocaș central de valoare, care să joace lângă Paul Pogba.
Contractul lui Vidal cu Bayern Munchen expiră în 2019, dar șansele jucătorului în vârstă de 30 de ani de a continua în Bundesliga au fost diminuate drastic după anunțarea transferului lui Goretzka în Bavaria. Thiago (26 de ani), Tolisso (23 de ani), Goretzka (22 de ani), dar și Renato Sanches (20 de ani) par a-i lua fața chilianului, având de partea lor avantajul vârstei.
Tehnicianul lui Bayern, Jupp Heynckes, a declarat recent că viitorul lui Vidal va fi decis în următoarea perioadă de transferuri, iar United stă la pândă după mijlocașul cu o experiență vastă în fotbalul european, după ce a îmbrăcat și tricoul lui Juventus.
În cazul în care transferul sud-americanului nu se va putea realiza, United urmărește atent și pista Jorginho, de la Napoli, dar și pe Julian Weigl, de la Borussia Dortmund, care ar putea veni la pachet cu americanul Christian Pulisic.
surse: kwese.espn.com, dailymail.co.uk
{{text}}