Tenis

SIMONA HALEP LA FED CUP. EXCLUSIV Explicația completă: de ce nu va juca Simona Halep pentru România + cine o va înlocui

Articol de Gazeta Sporturilor  —  luni, 05 februarie 2018

Simona Halep nu va fi prezentă la Cluj la partida de la Fed Cup cu Canada. Aceasta va fi înlocuită de Ana Bogdan. Florin Segărceanu, căpitanul nejucător al echipei noastre, a explicat absența numărului 2 WTA. 

"Decizia, din păcate, este clară: Simona a avut luni o ultimă examinare medicală și trebuia să se decidă. Din ce i-au zis și doctorii și după cum a fost sfătuită și de manageri, de stafful ei, hotărârea este să nu joace.

Practic, Ana Bogdan o va înlocui. Normal, am așteptat până în ultimul moment. Cu Ana am discutat în prealabil, luni a confirmat că va face parte din lot.

Marți la 12:30 plecăm cu toții spre Cluj-Napoca. Bineînțeles, fără Simona, care va veni acolo, dar probabil spre sfârșit de săptămână, pentru a fi alături de echipă", a declarat EXCLUSIV pentru Gazeta Sporturilor Florin Segărceanu, căpitan nejucător al echipei de Fed Cup a României.

  • România va întâlni Canada în zilele de 10 și 11 februarie, la Cluj, iar învingătoarea va juca în barajul de calificare în Grupa Mondială 1. 
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.