Fotbal   •   Liga 1   •   ÎMPRUMUT

Vîtcă la Galaţi

Articol de Cătălin Popescu   —  joi, 14 februarie 2008

Nefolosit în nici o partidă de campionat de la venirea sa în Ghencea, Cosmin Vîtcă va ajunge înapoi la Oţelul. După plecările lui Bădoi, Zaharia, Iacob şi iminenta despărţire de Cristocea, Steaua va mai renunţa la încă un fotbalist. Vîtcă nu a confirmat şi va fi împrumutat pînă în vară la Galaţi, clubul de unde a fost cumpărat. Nemulţumit că nu joacă, goalkeeperul a obţinut acordul oficialiilor din Ghencea de a fi lăsat să plece. Imediat, Vîtcă l-a sunat pe Marius Stan şi l-a întrebat dacă are nevoie de el. Deşi l-a adus pe bulgarul Stoian Kolev, directorului general al Oţelului i-a surîs ideea revenirii lui Cosmin şi a demarat tratativele cu roş-albaştrii.

Vîtcă a fost adus în vară, steliştii plătind clubului gălăţean 450.000 de euro pentru transferul definitiv al jucătorului. Portarul de 26 de ani a fost folosit foarte puţin, evoluînd doar în două meciuri din Cupa României, cu FCM Bacău, din minutul 66, şi cu Unirea Urziceni, titular. În acest sezon, Cosmin a apărat mai mult poarta formaţiei secunde a clubului din Ghencea.



"Vîtcă este un portar valoros, care ne poate ajuta. Vom analiza în ce condiţii îl putem repatria"

Marius Stan

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.