Astăzi, la Înalta Curte de Casație și Justiție, are loc ultimul termen în procesul "Mită pentru judecătoare". Inculpaţi au fost Cristi Borcea, Ioan şi Victor Becali, pentru dare de mită, precum şi fosta judecătoare Geanina Terceanu, pentru luare de mită.
19:27
FINAL AL ULTIMULUI TERMEN:
Instanța a rămas în pronunțare pentru 20 februarie. Inculpații au avut dreptul la un ultim cuvând. Geanina Terceanu a făcut apel la faptul că a recunoscut fapta și a colaborat cu organele de urmărire penală. Aceasta a cerut ca instanța să țină cont de acest lucru.
Ioan Becali a făcut referire la operația de by-pass suferită în urmă cu câțiva ani. De asemenea a susținut că a ispășit o bună parte din Dosarul Transferurilor, iar dacă va reveni în închisoare, ar avea probleme cu medicația necesară intervenției chirurgicale.
Victor Becali a început prin a spune că și-a recunoscut fapta, dar a continuat susținând că nu s-a gândit vreodată să mituiască un magistrat și că acel intermediar denunțător a fost cel care l-a contactat. A recunoscut că a fost contactat de un intermediar și a adus aminte că a efectuat 4 ani și 6 luni din cei 4 ani și 8 luni primiți în Dosarul Transferurilor.
Cristi Borcea a subliniat faptul că a spus mereu doar adevărul, a negat faptul că o cunoaște pe judecătoarea Geniana Terceanu în afara ședințelor avute în proces, negând de asemenea vehement faptul că s-ar fi întâlnit cu alte ocazii. Bineînțeles a susținut că nu i-a dat acesteia vreo sumă de bani.
update 15:30
Procurorul de caz a cerut pedeaspă maximă și pentru Cristi Borcea. El nu și-a recunoscut fapta și pedeapsa maximă pe care o poate primi, pentru dare de mită, este de 7 ani. Frații Becali, pentru că și-au recunoscut fapta, pot primi 4 ani și 6 luni.
update 15:00
Procurorul a cerut majorarea pedepselor pentru Cristi Borcea și frații Becali. Pentru judecătoarea Geanina Terceanu s-a cerut pedeapsa maximă, 8 ani de închisoare, după ce aceasta a fost condmanată inițial la 5 ani și 6 luni.
i.
Știrea inițială:
Astăzi vor avea loc dezbateri și pledoariile finale ale avocaților. După acest termen, Instanța va rămâne în pronunțare. Inculpații au sosit deja la ÎCCJ. Borcea a venit împreună cu fiul Patrick.
În acest dosar, Borcea și frații Becali sunt acuzați că i-au dat fostei judecătoare Gianina Terceanu 220.000 de euro, în tranșe din aprilie 2009 până în mai 2012,
pentru a-i scoate nevinovați în " Dosarul Transferurilor."
În prima instanță, magistrații au condamnat-o pe Geanina Terceanu la 5 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită. Frații Becali au primit o condamnare de 3 ani de închisoare, iar Cristi Borcea a fost condamnat la 3 ani și jumătate.
{{text}}