Sporturi   •   Handbal   •   ALEGERI FRH

Cristian Gațu iese la atac înainte de alegerile FRH: "Dedu a adus bani în federație? Și care-s rezultatele? Eu vreau să văd rezultate la naționale, nu în buzunarele lor!""

Articol de Marian Ursescu   —  miercuri, 07 februarie 2018

Cristian Gațu, fostul șef al FRH, dezvăluie cum a intrat Alexandru Dedu în federație, cum a ajuns președintele Ligii Profesioniste și de ce o susține pe Narcisa Lecușanu.

Dublu campion mondial, considerat unul dintre cei mai mari handbaliști pe care i-a avut România, în istorie, Cristian Gațu a fost vreme de 18 ani și președintele Federației Române de Handbal. Apreciat de unii, criticat de alții, Gațu a pierdut în 2014 postul în favoarea lui Alexandru Dedu. Cel pe care, "l-a crescut", cum i-au reproșat, mai ales colegii de generație.

Gațu spune că nu-i poartă ranchiună actualului președinte, dar că nu-l susține în intenția sa de a câștiga încă un mandat. "E prea lăudăros, prea plin de el, nu l-am auzit niciodată să recunoască și să spună «Am greșit, aveți dreptate!»", spune Gațu. În plus, crede că Dedu l-a atacat în mai multe rânduri, inclusiv în ultimul interviu acordat în Gazeta Sporturilor.

- Domnule Gațu, domnul Dedu a spus despre dumneavoastră că sunteți omul Narcisei Lecușanu, că o susțineți. E adevărat?

- Da, e adevărat! Dar știi de ce o susțin? Pentru că nu pot susține un om care nu a făcut nimic pentru handbal în patru ani de zile. Se laudă că a adus bani la federație, că făcut și a dres? Care sunt rezultatele? Aa, eu vreau să văd rezultate la echipele naționale, nu în buzunarele lor! Cum poate un președinte să aibă un salariu brut de vreo 9.000 de euro? Degeaba zice el că nu are, că are 3.000... Nu e așa. Are vreo 3.500, plus cardul ăla de cheltuieli cu încă 10.000 de lei. Apoi impozitul la banii ăștia, ajunge la 9.000 de euro!


- Dumneavoastră câți bani ați avut când erați președinte?

- A fost o lungă perioadă când nu am avut salariu! Apoi, în ultimul mandat, am ieșit cu 3.100 de lei salariu! Când am plecat din federație eram pe locul 7 la salarii, că la toți le mărisem, numai mie nu! Iar el, auzi, să ia 5.000 de euro în mână! E prea de tot.

Propus de Nurhan Ali

- Lumea handbalului zice că dumneavoastră l-ați adus pe Alexandru Dedu în federație, că l-ați crescut și chiar susținut pentru a ajunge președinte.

- Uite, o să explic cum au stat treburile. Prin 2012, cluburile au făcut presiune să înființăm Liga Profesionistă de Handbal. M-am uitat pe cluburi, care îndeplinesc cât de cât criteriile, le-am chemat la federație și le-am spus să constituie Liga. Am găsit un jurist bun, unul Bogdan Filcea, care lucrase și pe la fotbal, dar nu m-am implicat.

- Și cum a ajuns Alexandru Dedu președinte la Liga Profesionistă de Handbal?

- Stai că o să vezi! Reprezentanții cluburilor se uitau la mine să le spun eu cine va fi președinte. "Nu vă uitați, vorbiți cu Vasile Stângă, cu Robert Licu, nu sunt angrenați la niciun club. A doua zi, când ne-am întâlnit, mi-au spus că au vorbit cu ei, dar că nu vor să se bage. Și atunci, reprezentantul Constanței de atunci, Nurhan Ali, zice că a vorbit el cu cineva care vrea: Alexandru Dedu.


- Deci Nurhan Ali l-a adus?

- Da, el l-a propus! Dedu era acolo. L-am chemat, l-au votat, a ieșit hotărârea judecătorească. S-au ales apoi între ei acolo, vicepreședinți, membri.

"A cheltuit banii cluburilor și a fost suspendat!"

- Și de ce nu s-a înființat Liga până la urmă? Domnul Dedu a spus la DigiSport în emisiune că a fost naiv, că i s-a pus bețe în roate!

- Eu eram președintele federației, l-am ajutat cât am putut. Uite, i-am virat banii din drepturile TV, veniți tot de la Digi. Și au fost 150.000 de euro. I-am spus când i-am virat. "Dedule, ăștia sunt banii cluburilor. Trebuie să-i împarți, fii atent!"

- Și i-a împărțit?

- De unde? I-am dat sediu, cămăruța aia unde stă și acum, la federație! Ăla era sediul Ligii Profesioniste de Handbal! După două-trei săptămâni nu mai era acolo! Îl chem. "Dedule, unde stați mă? Ce sediu aveți?" Închiriaseră un apartament cu trei mii și ceva de euro pe lună! Când a venit momentul să dea banii cluburilor, nu mai avea ce da! Oamenii erau revoltați: "Să-l dăm afară, să desființăm Liga!" . Le-am spus că nu am înființat noi Liga, e hotărâre judecătorească, nu putem face noi asta. L-au suspendat pe Dedu, în schimb.

- A candidat apoi împotriva dumneavoastră. Îi purtați ranchiună pentru asta?

- Cine, eu? Doamne ferește! Chiar dacă a lucrat murdar! A venit la mine la federație, ca un cățeluș. "Vă deranjează dacă aș candida eu?". Eu tot spuneam că nu mai vreau, că-mi ajunge. Dar m-am răzgândit după ce Remus Drăgănescu, atunci vicepreședinte, și-a depus și el candidatura. Convenisem să-i lăsăm pe alții mai tineri. Dar el, nu. În plus, mai și declara. "Mâine dacă sunt ales, am soluția!" L-am chemat și m-am luat de el. "Mă, nu ți-e rușine, ai fost membru în Consiliul de Administrație, ai spus tu ceva, ai propus ceva și noi nu am fost de acord?".

- De ce ziceți că a lucrat murdar domnul Dedu?

- Eu nu am fost în campanie electorală, nu am fost prin țară! Stăteam pe la MTS, mă certam cu ăia pe acolo, ca să ne dea buget mai mare. În schimb, ei au fost. Țin minte că mă sunau cluburile. Timișoara parcă, zice. "A venit Dedu și spune că-l susțineți dumneavoastră!". L-am chemat. "Dedule, dacă tu îți faci campanie, fă-ți pentru tine, nu pe spatele meu sau contra mea". "Da, da, nu am spus așa!" Vrăjeli. Apoi, cu vreo 5 zile înainte de alegeri, vine unul la mine și-mi dă un ziar. Ring, nu mai știu, îl am acasă!Era poză mare cu Dedu și declarație. "Gațu nu are cu ce să mă bată, a stat 18 ani și nu a făcut nimic în federație!". I-am zis să dezmintă. A doua zi a apărut ceva, dar tot asta se înțelegea.

-Ați spus că a câștigat alegerile politic!

- Da, așa a fost! Am fost trădat și de oamnii mei, cu o seară înainte, s-au întâlnit, dar nu mai contează. Repet, eu voiam să ajungă unul mai tânăr! Am și spus, că între boșorogul de Drăgănescu și Dedu, să-l aleagă oamnii pe Dedu!

"Din două Centre bune a făcut patru proaste!"

- Și acum de ce o susțineți pe Narcisa?

- Pe Narcisa eu am retras-o din activitate și tot eu am adus-o în federație! La medaliile de bronz de la Euro 2010, ea a condus delegația. Pentru că o știu de jucătoare, a funcționat perfect în federație când a fost antrenor federal. Cel mai mare avantaj de acum e că e membru în Comitetul Eexecutiv al IHF. Păi domnul Dedu a candidat și el odată la o comisie prin federația europeană și a luat două voturi! Despre ce vorbim?

- Sunteți foarte supărat, văd!

- Cum să nu fiu când îmi spune el mie? Cine, el? Că nu am făcut nimic pentru handbal! Eu care stăteam nemâncat, alergam de-mi săreau capacele ca să fac rost de bani, că nu era legislația de acum! Că l-am lăsat cu visteria goală! De ce nu a cerut un audit când a venit? Mă doare, orice să spună de mine, dar nu că sunt hoț! I-am lăsat două Centre de Excelență moștenire care funcționau și au scos jucători mari, de-a lungul timpului. Și el ce a făcut?

- Păi ce a făcut?

- A stricat două Centre bune ca să facă patru proaste! De ce să muți mă grupele de juniori, cu totul, fetele la Brașov și băieții la Iași? Fă altele noi dacă ești în stare! L-au dat părinții în judecată și federația are de plătit 200.000 de euro cheltuieli . Ăia sunt bani pierduți, nu ce spune el!

- În 2014, când naționala de junioare a câștigat titlul mondial, și-a arogat toate drepturile!

- Vai de mine! Venise de trei luni în federație, nici nu le văzuse la față pe fetele alea. Fete crescute la Centrul de Excelență de la Rm. Vâlcea: Dindiligan, Vasiliu, Daniela Corban, Alina Ilie, Ostase, Roșca Izabela. Asta e moștenirea pe care i-am lăsat-o. Apoi Crina Pintea, Laura Popa, Mădălina Zamfirescu, sunt la echipa mare, de fete. Lăcrămioara Stan, Adespii, Ianăși, Florică, Cr. Enache, Cârjan, Apipie, toate au fost crescute în Centru.

- Și la băieți?

- La băieți, avem și acolo mulți jucători care au crescut la Sighișoara. Iancu, Stănescu, Țenghea, Marocico și Bucătaru (portari). Apoi Câmpan, Rotaru, Szasz, Asoltanei, Soare, Racoțea, Ramba, Grigoraș, Criciotoiu, Andrei Popescu. Toți au fost făcuți de Gugleș, Orban, Râșniță, Caba și Răduță. Unde sunt antrenorii ăștia? El a adus spanioli! La fete Bora, Roșca, Huțupan, Popa Săviștean! Nu mai sunt buni românii!

"Licu trebuie să fie în federație!"

- Și discursul lui Robert Licu a fost unul extrem de echilibrat!

- Domnule, ăsta e un neamț! Crede-mă că nu aș avea nimic dacă ar ieși el președinte. Oricum, o să o sfătuiesc pe Narcisa, Robert Licu trebuie să lucreze în federație. E un om capabil, nu-l putem pierde. Să-și pună experiența în slujba handbalului!

-Ați lăsat federația cu datorii când ați plecat?

- Da, și am spus la vremea aceea. Aveam un litigiu cu Primăria Sighișoara, care nu avusese bani și nu-i plătise pe antrenorii de la Centrul de Excelență. Și cu Realitatea TV, a rămas procesul. Nu l-au continuat, au pierdut procesul. Dar atât! Apoi vorbește că el a adus sponsori. Care-s ăia? BRD și Niro. Ăștia i-am adus eu, sunt de pe vremea mea, chiar am vorbit să ajute handbalul în continuare, că așa sunt eu un prost cu suflet mare!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.