Canadianca Bianca Vanessa Andreescu (17 ani, 153 WTA) va fi adversara noastră în duelul de la finalul acestei săptămâni dintre România și Canada, din Fed Cup.
Jucătoarea care a început tenisul în România, dar apoi s-a stabilit peste Ocean, a acordat un interviu în care a vorbit despre cele mai importante decizii ale sale, recunoscând că și-ar dori să depășească performanțele Simonei Halep.
"Am început aici tenisul la 7 ani și după am continuat în Canada. Eu am fost foarte activă când am fost mai mică, părinții m-au dat la toate sporturile și tenisul mi-a plăcut cel mai mult.
Nu cunosc fetele României așa de bine, dar le-am văzut jucând și sunt foarte bune. Nu mă aștept la un meci ușor, dar sunt foarte fericită că sunt aici și poate câștigăm.
Visul meu e să-i calc pe urme Simonei Halep. Visul meu e să fiu numărul unu mondial, dar dacă pot să fiu și mai bună decât Simona, fie. M-am întâlnit cu Simona de câteva ori, e o femeie foarte bună la suflet, îmi place foarte mult cum joacă.
Sunt atașată de mâncarea românească, îmi plac sarmalele, clătitele și mămăliga. Am fost ghid pentru colegele mele de echipă. Ne-am dus la un restaurant românesc și le-a plăcut foarte mult. În fiecare an încerc să vin cu familia în România, că avem familie în Piteşti şi Râmnicu Vâlcea", a declarat Bianca Andreescu, la TV Telekom Sport.
CANADA, ROMÂNIA ŞI IAR CANADA
Canadianca Bianca Andreescu, acum în vârstă de 17 ani, e considerată una dintre cele mai promiţătoare tinere jucătoare ale lumii. De altfel, la vârsta de 15 ani a ocupat primul loc în clasamentul junioarelor de vârsta sa.
Născută în Canada, din părinţi români, Bianca a început tenisul în România. Alături de familia sa, a părăsit ţara la vârsta de zece ani, stabilindu-se definitiv în Ontario.
{{text}}