Sandu n-a îndrăznit, Burleanu încă visează. Şeful FRH îşi trăieşte visul. De patru ani, Alexandru Dedu e preşedinte şi la Federaţie, şi la Liga Profesionistă de Handbal.
Visul oricărui şef al FRF, de a smântâni drepturile TV din strachina LPF, s-a împlinit, dar la handbal. Conform unor documente eliberate de Tribunalul Bucureşti, Alexandru Dedu, actualul preşedinte al Federaţiei, deţine şi funcţia de conducător al Ligii Profesioniste de Handbal.
LPH a fost recunoscută în instanţă în mai, 2012. Câteva luni mai târziu, primea recunoaştere şi de la Ministerul Tineretului şi Sportului, care i-a acordat certificatul de identitate sportivă nr. 0001984 / 19.07.2012.
La conducerea Ligii a fost votat Alexandru Dedu, propus de HCM Constanţa, iar membri erau nouă cluburi de handbal, din campionatul naţional: Oltchim, HC Zalău, HC Roman, Dunărea Brăila, HCM Baia Mare, Cetate Deva, Potaissa Turda, HCM Costanţa, HC Odorheiu-Secuiesc.
De atunci, nu a mai fost înregistrată nicio modificare, cu excepţia celei de sediu social, în documentele LPH, aflate la Registrul Special al Federaţiilor, de la Tribunalul Bucureşti. Mandatul lui Dedu ca şef la Ligă a expirat în mai 2016, dar încetarea acestuia n-a fost comunicată instanţei. Între timp, în 2014, şeful LPH ajunsese şi şef la FRH. (documentele sunt în galeria foto de mai sus)
Patru ani de ilegalitate
Ocupând ambele funcţii, Dedu se află în conflict de interese. Încalcă Legea sportului nr.69 / 2000, care prevede autonomia ligilor profesioniste faţă de federaţii. "Conducerea Federaţiei beneficiază fără drept de banii din drepturile TV şi din publicitate", susţine un jurist consultat de Gazeta.
"I-am virat banii din drepturile TV, veniți tot de la Digi. Și au fost 150.000 de euro. I-am spus când i-am virat. "Dedule, ăștia sunt banii cluburilor. Trebuie să-i împarți, fii atent!". I-am dat sediu", îşi amintea Cristian Gaţu, într-un interviu recent pentru Gazeta.
"Când a venit momentul să dea banii cluburilor, nu mai avea ce da!".
Invitat săptămâna aceasta într-o emisiune la Digisport, Alexandru Dedu a negat că LPH ar mai exista, susţinând că el "s-a autosuspendat" din funcţia respectivă, înainte de a candida pentru şefia Federaţiei. De altfel, la începutul anului trecut, Dedu îndemna cluburile să-şi înfiinţeze o ligă, dacă vor să primească mai mulţi bani din drepturile TV.
Semicercul Bermudelor
La vremea înfiinţării LPH, contractul de televizare a handbalului se ridica la 300.000 de euro, acum a ajuns la 400.000 de euro, dintre care doar o treime ajung la cluburi. Din cei 150.000 de euro, primiţi în 2012, Alexandru Dedu declara că a împărţit "în jur de 80.000 de euro cluburilor". N-are decât să fie invidios Răzvan Burleanu, şeful FRF, care visează cel mult 5 la sută din drepturile TV pentru Liga 1.
Aflat în cursa pentru realegerea în fruntea FRH, Alexandru Dedu se laudă că a umplut conturile Federaţiei, "care erau pe minus". Dar se pare că le-a umplut cu bani care ar fi trebuit să ajungă la cluburi. O Ligă Profesionistă fantomă i-a permis şefului FRH să încheie contracte de sponsorizare, de televizare sau parteneriate ca organizator al campionatelor naţionale de handbal.
Cei 150.000 de euro, care s-au rătăcit până să fie viraţi echipelor, nu reprezintă singurul mister contabil din FRH. Drepturile de imagine ale handbalului se pare că n-au adus niciun venit, deşi la meciuri se vând tricouri, şepci, căni cu însemnele echipei României. Pe bonurile fiscale este trecută o firmă, Cristalica Service.
*printscreen emag.ro
Compania respectivă vinde şi pe Internet produse cu marca FRH. Dar Alexandru Dedu nu a făcut public semnarea vreunui contract de drepturi de imagine. Iar rapoartele financiare ale federaţiei nu precizează, la capitolul venituri, cât anume s-a încasat din comercializarea produselor cu însemnul Federaţiei.
{{text}}