FCSB și CFR Cluj, primele două clasate din Liga 1, au terminat la egalitate, 1-1, după un meci extrem de tensionat pe Arena Națională.
FCSB - CFR Cluj 1-1
Au marcat: Budescu 75'-pen. / Vinicius 33 - VIDEO
Meciul a început mai bine pentru FCSB, care a avut posesia, dar jucătorii lui CFR au echilibrat și au început să controleze treptat duelul. Vinicius a deschis scorul în minutul 33, după o fază la care portarul Andrei Vlad, 18 ani, a ieșit greșit. Djokovici a reluat cu capul, mingea a ajuns la Țucudean, dar șutul lui a fost respins de Planici în bară. Vinicius a fost pe fază și a marcat din șase metri.
Repriza a doua a început echilibrat, după ce Dică a mutat din nou la pauză și l-a aruncat în luptă pe Man. FCSB a încercat să construiască, dar CFR Cluj s-a apărat foarte bine. În minutul 74, Florin Tănase a obținut un penalty, iar Constantin Budescu a transformat fără emoții.
Până la final, cele două echipe s-au anihilat, iar meciul s-a terminat egal, un rezultat în avantajul ardelenilor. CFR Cluj rămâne pe primul loc, cu 53 de puncte, în timp ce FCSB este pe doi, cu 51.
Clasament Liga 1
Echipele de start
FCSB: A. Vlad - R. Benzar, Planici, Găman, Momcilovici - L. Filip (Man 46'), M. Pintilii - Teixeira, Budescu, Fl. Coman (Cr. Tănase 60') - Fl. Tănase
Rezerve: Stăncioiu, Nedelcu, J. Morais, Ov. Popescu, Enache
Antrenor: Nicolae Dică
Echipa de start CFR Cluj: Arlauskis - Cr. Manea, Vinicius, A. Mureșan, Camora - Djokovici, Ov. Hoban, Culio - Mailat (Al. Ioniță II 80'), Țucudean, Deac
Rezerve: Vâtcă, Luchin, Peteleu, L. Rus, V. Costache, Balde
Antrenor: Dan Petrescu
{{text}}