Rugby

GALERIE FOTO Dulce răzbunare! "Tricolorii" au marcat 13 eseuri și au făcut scor cu Germania

Articol de Marian Ursescu  —  sâmbătă, 10 februarie 2018

Învinși în meciul tur, anul trecut, 41-38, ”tricolorii” le-au marcat nemților 13 eseuri sâmbătă, la Cluj, obținând cea mai categorică victorie din actuala ediție a Rugby Europe Championship, 85-6. 

Reprezentativa de rugby a României a obținut sâmbătă, la Cluj, cea mai categorică victorie din actuala ediție a Rugby Europe Championship.

Învinși în meciul de debut, cu Germania, 41-38 la Offenbach, după o pauză de 79 de ani în fața nemților, "stejarii" s-au răzbunat cu vârf și îndesat pe Cluj Arena. Au marcat nu mai puțin de 13 eseuri, totalizând 85 de puncte!

Jucătorul din Tonga Sione Fakaosilea a deschis balul eseurilor în minutul 5 și nemții nu au avut, până la final, timp nici să numere reușitele adversarilor.

Mihăiță Lazăr, Tangimana Fonovai, Valentin Urscahe, Paula Kinikinilau, Valentin Ursache, Mihai Macovei, Ionuț Dumitru, Alin Coste și Stephen Shennan și-au trecut și ei numele pe lista marcatorilor de eseuri.

Florin Vlaicu și-a mărit și el zestrea de puncte marcate pentru "naționala" României, cu alte 16, fructificând 8 din cele 10 eseuri la care a încercat. Alte două au fost reușite de Vali Calafeteanu.

România va juca etapa viitoare, la Madrid, contra Spaniei. Ibericii au învins sâmbătă, la Krasnodar, cu 20-13 Rusia. În celălalt meci al primei etape, din retur, Georgia a trecut cu 47-0 de Belgia.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.