Gigi Becali, patronul FCSB, a oferit primele declarații după meciul cu CFR Cluj, terminat 1-1, criticându-l pe mijlocașul Lucian Filip.
"E un rezultat echitabil. O echipă tehnică și una de război. Dumnezeu le-a dat un punct celor de la CFR Cluj pentru că au luptat. Au început bine, dar în repriza a doua nu au mai putut. Nu au avut nicio șansă.
Am luat un gol pe greșeală de portar. Trebuia să boxeze Vlad, dar aia e. E tânăr și îi dau credit. Orcine putea să greșească. Poate să învețe din greșeală. Trebuia să respingă.
Filip m-a dezamăgit. A fost depășit la toate fazele. Dormea pe teren și aștepta adversarul să ia mingea.
Tot noi avem prima șansă la titlu. Am demonstrat că suntem mai valoroși. Sunt mulțumit de rezultat, una peste alta", a spus Gigi Becali la TV Digi Sport.
"Cum să intre Dinamo în play-off? Nu prea văd cum poate. Nu vreau să mai vorbesc despre alții"Gigi Becali
{{text}}