Tehnicianul german Jupp Heynckes a lipsit de pe banca tehnică a lui Bayern Munchen la victoria obținută de bavarezi pe teren propriu în fața lui Schalke 04, scor 2-1, într-un meci contând pentru etapa 22 din prima ligă germană.
Potrivit unui comunicat publicat pe site-ul oficial al clubului, Heynckes a contractat o gripă, fiind nevoit să primească îngrijiri medicale la pat. Locul antrenorului în vârstă de 72 de ani pe banca lui Bayern a fost luat de "secundul" Pețer Hermann.
"FC Bayern va trebui să se descurce în derby-ul împotriva lui FC Schalke 04 fără Jupp Heynckes. Antrenorul trebuie să rămână la pat din cauza unei infecții de gripale și nu va sta pe bancă sambătă seară. Heynckes va fi înlocuit astăzi de secundul său, Peter Hermann", se arată în comunicat.
Chiar și fără Heynckes, Bayern s-a impus în fața lui Schalke, scor 2-1 grație reușitelor lui Robert Lewandowski (min. 6) și Thomas Muller (minutul 36), în timp ce pentru oaspeți a punctat Franco Di Santo (min.29).
Cu această victorie, Bayern își păstrează distanța de 18 puncte față de ocupanta locului 2, RB Leipzig, cu 12 etape înainte de final, bavarezii fiind foarte aproape de a cuceri al șaselea titlu consecutiv.
27 de titluri a cucerit Bayern Munchen în istoria sa, cele mai multe din Bundesliga
sursa: sport1.de
{{text}}