Diversiunea a fost mereu o armă. Dar cu gloanțe oarbe. Prin portavoci, conducerea FRF a încercat tot timpul să nege pînă la comedie știrea că Ionuț Lupescu va candida la președinția FRF.
Probabil direct interesate, galenele de patefon s-au lăsat băgate într-un joc manevrat de o colegialitate prost înțeleasă. Trist e că s-a ajuns la insinuări sub centură, pe care nici măcar Bodescu, primul susținător al lui Răzvan Burleanu nu le crede. Și sigur vor mai fi.
A fost nevoie să susțin aproape o lună informația pe care am publicat-o în exclusivitate la Gazeta și DigiSport Special, că "sigur Ionuț Lupescu va deveni candidat oficial". Pentru că o știre exclusivă nu poate fi considerată o declarație dintr-o conferință în care Lupescu zice: "Da, voi candida". Și pentru că în 23 de ani de presă am înțeles că, de exemplu, în Dosarul Transferurilor a fost nevoie de câțiva ani de scris în van pentru ca într-un final toată lumea să creadă că eu și colegii mei care ne-am ocupat de subiect, Tolo, Viorel Tudorache, Marius Mărgărit, Costin Ștucan, mai apoi Marius Geantă, n-am muncit degeaba.
Imaginați-vă ca au curs râuri de rânduri, pagini întregi de anchete. Deplasări asumate la secții de poliție. Glume bune sau nesărate din lumea fotbalului de genul: "Veți termina toată hârtia din Carpați. Nu se întâmpla nimic" sau "Opriți-vă, că n-aveți dreptate! Au făcut totul legal. Dacă era ceva, se sesiza procuratura". Nu pot să uit cum, mă și distrează acum, aveam serialul Loteria 1. Îi exasperaseram pe colegi. La ședințele de sumar aproape că se rugau să nu mai venim cu noi episoade, pentru că au nevoie de "spațiu pentru sport". Dar împrumutasem din "apucăturile" lui Tolo toți cei care ne ocupam de anchetă. Era ceva de genul: "Te ții scai de subiect!". Ajunsesem să facem priză pe anchete, așa, ca mușcătura de pitbull.
Cred că nu greșesc, dar cu "Dosarul Transferurilor" s-a deschis un drum, un crez ca nimeni nu e intangibil. Evident că apăreau mereu lucruri noi, care meritau publicate. Și colegii aveau dreptate. Chiar aveau dreptate. Țin minte că purtam o geantă diplomat maro pe care o aduceam periodic la redacție. Era plină cu documente. O țineam ascunsă. Când intram cu ea în redacție îi auzeam pe băieți spunând zâmbind. "Avem portocale și azi?". Astă era termenul cifrat pentru valiza cu dovezi. Tot ani a durat până când s-a confirmat și acolo totul.
De ce toti tineau la stomacul lui Ionuț
Așa și azi. Bineînțeles la o scară mult mai mică. Dar miza e aceeași. E vorba de profesie. De credibilitate. Cu toate că, de multe ori, de foarte multe ori, există și informații care nu se confirmă. Se întâmplă des. Cred că Ionuț Lupescu a tot amânat anunțul folosind o strategie. A lăsat totul în doua ape până în ultima clipă pentru a inunda lumea fotbalului cu discuții despre venirea lui. A creat așteptare. Și cred că a fost o strategie bună. Hotărârea a fost luată însă demult. În tot acest timp "băieții buni" au ținut cu stomacul lui Lupescu. S-au gândit toți la familia și la bunăstarea lui.
"De ce sa vină când la UEFA are un salar de 30.000 pe lună? Poziție, ia prânzul cu Sir Alex și cu Mourinho". Am înțeles. Lupescu trăia pe malul unui lac elvețian, așa, ca-n filme. Ce să caute în rahatul ăsta de țară în care, de exemplu, Sorin Răducanu, dar cine e Sorin Răducanu, a rămas la nivelul de bere și vin pe care Ionuț le-ar fi consumat cu Mircea Sandu în vremuri vechi. Pentru că abia asta e, în fapt, esența lucrurilor. La S. Răducanu, și probabil vom afla în zilele următoare că vor fi mulți ca el, miza a rămas pe furajare. Pe hidratarea cu bere și vin. Pe ciolăneală. Pe ce bagi în gură și ce tragi în piept. Ca să fim în vocabularul lor. Aici se limitează mințile unora.
Poate are alta scala de valori
Așa că vă propun să plecam de la un alt deziderat. De la un alt fel de a vedea lucrurile. Să ne gândim că poate după 28 de ani a venit unul care a lăsat în urmă, la 49 de ani, o viață împlinită și comodă, și vrea să înceapă o alta. Plină de provocări, de sorini, de bodești, de burleni cărora vrea să le demostreze că poți să faci lucruri. Poate că am dat peste unul care nu gândește ca noi. Poate că, după ani în structuri înalte și fotbal jucat într-o altă lume, a înțeles că uneori trebuie să mai și dai înapoi din toate pe care le-ai primit.
Poate că Ionuț Lupescu se ghidează după alte valori. Sunt rari oamenii de genul ăsta, dar ei există. Nu știu dacă Lupescu e unul dintre ei. Vom vedea. Am dreptul măcar să sper. Și, dacă nu e așa, o luăm de la capăt. Că jurnaliștii vorbesc. Adică garanția pentru Ionuț Lupescu sunt doar faptele sale. Nimic altceva. Altfel va avea soarta predecesorilor săi.
{{text}}