Rafael Nadal (31 de ani), liderul din clasamentul ATP și unul dintre cei mai mari sportivi din istorie, a dat dovadă de un gest superb după ce i-a răspuns pe Twitter unei fane de 92 de ani din Mexic care îi trimisese o scrisoare.
"Dragă Rafa, în decembrie ți-am scris o scrisoare pe care ți-am trimis-o la Academie, în Spania. Știu că ești ocupat, călătorind peste tot în lume, și poate nu ai primit-o. Sunt o femeie de 92 de ani și o înflăcărată fană de-a ta. Îți urmăresc toate meciurile; dacă sunt dimineața, îmi setez alarma pentru a fi sigură că mă trezesc la timp pentru a te urmări jucând.
Îmi pare foarte rău pentru ceea ce ai pățit în Australia și sper că te vei recupera complet. Abia aștept să vii în Acapulco la finalul lunii și sper că voi putea ajunge acolo chiar dacă e dificil pentru mine să călătoresc în aceste zile. Mi-ar face o imensă plăcere dacă vei putea să-mi răspunzi la scrisoare cândva"
Scrisoarea a devenit virală în social-media după ce nepoata acesteia, Debora Mansur, a făcut public mesajul pe Twitter, unde a primit 21.000 de like-uri, tweet-ul fiind distribuit de peste 20.000 de ori.
La doar două zile, vârstnica fană a lui Rafa a primit mesajul mult aștept, ibericul răspunzându-i pe Twitter:
"Dragă Debora, te rog trimite-i mulțumirile mele bunicii tale pentru scrisoarea ei emoționată, care m-a atins profund. Am primit toate scrisorile de suport, toate înseamnă enorm pentru mine. Mulțumesc", a scris Nadal pe Twitter.
{{text}}