Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB - LAZIO

Superdialog la TV între Becali și Miriuță! Gigi i-a zis dinamovistului cum va juca Dică în derby și l-a implorat să titularizeze un jucător. Antrenorul a replicat: "Îmi place FCSB" :D

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marţi, 13 februarie 2018

Gigi Becali și Vasile Miriuță au purtat un lung dialog în direct, la TV Digi Sport. Au vorbit despre partida dintre FCSB și Dinamo de duminică, dar și despre duelul pe care formația roș-albastră îl va disputa joi, cu Lazio.

V.M: "Am un mare respect pentru Gigi Becali" (în momentul în care patronul FCSB a intrat în direct)

G.B: "Și eu îl respect pe Vasile, e un om tare bun. Știu că a făcut o glumă simpatică când a zis că va vorbi în maghiară. Și eu am glumit când am zis că nu vreau ca maghiarii să ia campionatul. Să se facă aici audiență, să placă la oameni. Oricum nu voi zice nimic de rău cât e Miriuță pe fir. E om bun, nu mă iau de echipa lui.

Intervine Radu Naum și îl întreabă pe Becali de ce nu vrea Dinamo în play-off.

G.B: "Pentru că la Dinamo - Steaua se poate întâmpla orice. Cu noi au mai multă ambiție. La asta mă refer"

V.M: "Are dreptate domnul Becali. Un derby rămâne un derby. Eu nu o să mă dau la o parte cu oricine aș juca"



G.B: "Am încredere 100% în tine, Vasile"

V.M: "Ați văzut și anul trecut când am vorbit la telefon (n.r era antrenorul CFR-ului și juca împotriva Viitorului)'



G.B:
"Nu de tine mă tem, Vasile. E o chestiune de vestiar. Oricum voi o să vă bateți la cupele europene, locurile 3-4. La titlu nu aveți cum. Suntem prea puternici. E diferență mare.

V.M: "Bineînțeles, suntem conștienți de asta. Dar luptăm pentru cupele europene"



G.B:
"Oricum eu nu pe jucători am boală. Nu sunt împotriva lui Dinamo sau a antrenorilor. Dar cu fanii am. De când mi-au făcut coregrafia aia, cu Chelsea parcă, sunt împotriva lor. Mă iau și eu cu ei de asta, să le las echipa afară. Ce să fac, altfel nu am cum. La coregrafii sunt peste noi"


V.M: "Nea, Gigi! De Dinamo am înțeles, nu vă temeți. Dar de CFR?"

G.B: "După meciul cu ei nu prea. Suntem mult mai valoroși"



V.M: "Da, dar dacă apăsau puțin acelerația în prima repriză, se termina meciul"

G.B: "Nu, ei atât au putut. Nu puteau mai mult. Nu au jucat fotbal deloc. Așteptau penalty. Am văzut că tot Dan Petrescu e supărat, după ce ne-au furat. Îl cheamă Dan Petrescu penalty. S-a supărat el imediat. E obișnuit să i se dea toate lui. A făcut și Gazeta Sporturilor o statistică cu punctele pierdute pe greșelile arbitrilor și se vedea că trebuiau să fie în urma noastră și a Craiovei".



V.M: "Mie îmi place FCSB, chiar dacă sunt dinamovist. Joi o să mă uit la meci, mai ales dacă joacă Budescu. Când e el pe teren mă uit, altfel nu. Au jucători de mare calitate. Se vede asta".

G.B: "Aveți noroc că duminică vom fi obosiți"

V.M: "Să dea Dumnezeu să fiți cei mai obosiți!"

G.B: "Stai liniștit, o să ai surprize. Fii atent ce îți spun: cu Dinamo o să vezi o altă echipă. Cine joacă cu Lazio nu intră cu Dinamo"

Intervine din nou moderatorul Radu Naum și-l întreabă pe Miriuță dacă va ține cu FCSB

V.M: "Dar de ce să țin eu cu Lazio? Ce am cu Lazio?"

G.B: "E, uite. Pentru că ai spus asta vreau să intre Dinamo în play-off. Auzi, Vasile, dar pe Palici și Torje îi bagi titulari?"

V.M: "Nu știu, nea Gigi. Mai sunt 3 zile până la joc. Vă spuneam, știți bine, dar mai sunt 5 zile"

G.B: "Hai, te rog frumos! Spune! Joacă cu Torje, te rog frumos"

V.M: "Va fi pe teren, va fi"

G.B: "Așa, că eu vreau să joace Torje"

V.M: "Gigi vom avea 30.000 de oameni în tribune, ne vor împinge de la spate"

G.B: "Nu-ți mai zic nimic. Ești băiat bun și nu vreau să te supăr".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.