Presa din Belgia anunță că Mircea Rednic, 55 de ani, a plecat de la Mouscron, la 1 an și o lună după ce revenise în Belgia.
După 26 de etape, Mouscron este pe locul 12, cu 29 de puncte. În finalul sezonului trecut, Rednic a reușit să-i salveze pe belgieni de la retrogradare.
Clubul belgian a anunțat printr-un comunicat de presă motivele pentru care Rednic a plecat de la echipă. "După ce a reușit să mențină clubul în prima ligă și a avut un start de sezon excelent, rezultatele lui Rednic nu au mai fost cele dorite. Cu doar 13 puncte obținute în ultimele 18 meciuri, conducerea a trebuit să reacționeze. Mai ales că în ultimele declarații, Mircea Rednic ne-a arătat că nu mai este implicat în proiectul nostru. Clubul nostru este ambițios, dar nu cu orice preț".
Una dintre variantele lui Mircea Rednic ar putea fi o revenire în Liga 1.
Ce declara Rednic despre Mouscron
Zilele trecute, Mircea Rednic anunța că e nemulțumit de situația de la Mouscron și că se gândește să plece din cauza problemelor financiare.
"Când vezi bugetul lui Standard şi cel al lui Mouscron ... e o diferenţă incredibilă. Noi nici măcar n-am avut buget de transferuri! La Dinamo eram cam în aceeaşi situaţie. Clubul era în insolvenţă. Salariile nu puteau depăşi un anumit nivel şi nu se puteau face transferuri. Aşa că sunt puţin obişnuit să lucrez în aceste condiţii", a declarat Mircea Rednic, conform La Derniere Heure.
De-a lungul carierei, Rednic a mai antrenat la Rapid, FCM Bacău, Al Nasr, Universitatea Craiova, FC Vaslui, Dinamo, Alania, Khazar Lankaran, Astra, Petrolul, Standard Liege, CFR Cluj și Gent.
{{text}}