Antrenorul lui PSG, Unai Emery, dă vina pe arbitraj pentru înfrângerea suferită pe "Santiago Bernabeu" în fața campioanei Europei, 1-3.
"E un rezultat nemeritat. Dacă arbitrul ar fi judecat echilibrat, am fi putut egala și chiar învinge. Știam că Realul va avea momente din astea. Cred că putem reveni în retur", a spus Unai Emery după meci.
Francezii acuză penalty-ul acordat de arbitrul italian Gianluca Rocchi la căderea lui Kroos, din care Ronaldo a egalat, și un penalty neacordat pentru ei, la hențul lui Sergio Ramos la 1-1, în minutul 55:
"Am avut ocazii, dar n-am reușit să mai înscriem. Când joci împotriva unei asemenea echipe, dacă are 2-3 șanse de gol le va fructifica. Nu am făcut meciul la care speram, sunt dezamăgit. Am început bine, dar am luat trei goluri până la final. E enervant! Problema e că e ușor să joci cu Dijon și să dai 8 sau să dai 4 goluri în campionat. Dar în meciuri ca acesta trebuie să fii decisiv. În retur vom încerca să obținem calificarea. Dar când ai un asemenea handicap e complicat"
Adrien Rabiot, PSG
Returul PSG - Real Madrid e pe 6 martie. În celălalt meci al serii, Liverpool a învins la Porto cu 5-0.
{{text}}