Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

Miriuță îl apără pe cel mai apostrofat jucător al începutului de an: "El e Xabi Alonso, iar Torje e ca betonul"

Articol de Eduard Apostol   —  vineri, 16 februarie 2018

Vasile Miriuță vrea să demonstreze că-și poate ține jucătorii aproape.

"În octombrie, nu eram o familie, acum chiar suntem", a declarat de mai multe ori antrenorul de 49 de ani în ultimele zile. Iar tehnicianul a dorit să ia apărarea unor fotbaliști contestați, din club și din afara clubului. "Tati" s-a referit la Aitor Monroy și Gabriel Torje.

"Chiar ne-am apărat bine cu el"

Spaniolul a fost blamat și contestat, mai ales că și Miriuță l-a scos de fiecare dată afară, ultima oară la Chiajna, chiar la pauză. Dar antrenorul a reacționat, imprevizibil, la TV Digi Sport: "Monroy chiar are calități. Lumea zice că e lent. Păi, Xabi Alonso era iute?! Așa și al nostru. Chiar ne-am apărat bine cu el la Chiajna în prima repriză, adversarul n-a ajuns în terenul nostru. Nu că-i iau apărarea, dar trebuie să evidențiez și părțile bune! Din păcate, Monroy nu e compatibil cu Mahlangu, se calcă pe picioare. Eu sunt mulțumit de Monroy, adversarii n-au avut nicio ocazie cu el pe teren. L-am scos pe Monroy și-am luat trei goluri".


O săgeată, astfel, către Cornel Dinu, o voce critică la TV Telekom Sport, după victoria de la Chiajna: "Nu știu unde-i găsește Dinamo pe strigoii ăștia! Monroy e moroi. Sunt jucători mai buni în România decât ce a adus Dinamo în ultimii ani".

"Gabi arată bine"

S-a vorbit în ultimele zile despre greutatea lui Torje și despre faptul că ar avea ceva kilograme în plus. Miriuță a sărit în apărarea vedetei sale: "Gabi arată foarte bine, chiar știu despre ceea ce vorbesc! Gabi e ca betonul, așa e structura lui. Nu știu dacă va fi titular cu Steaua, mai am destul timp să mă decid".

4

este nota primită de Monroy din partea reporterilor GSP la cele două meciuri, în care a jucat 104 minute adunate, cu Craiova (2-2) și cu Chiajna (4-3)


8 luni a stat spaniolul de 30 de ani pe margine fiindcă nu și-a găsit angajament, până a semnat în această iarnă cu Dinamo

Cifrele prodigioase ale lui Xabi Alonso

  • Campion mondial și de 2 ori campion european cu naționala Spaniei
  • 2 Champions League, o dată cu Liverpool și o dată cu Real Madrid
  • 3 Supercupe ale Europei, două cu Liverpool și una cu Real Madrid
  • 1 campionat, 2 Copa del Rey și 1 Supercupă a Spaniei cu Real Madrid
  • 3 campionate, o Cupă și o Cupă a Ligii cu Bayern Munchen
  • 1 Cupa Angliei și 2 Supercupe alături de Liverpool
  • 16 goluri și 114 selecții pentru Spania
  • 13 goluri în 272 de meciuri în LaLiga
  • 14 goluri în 143 de meciuri în Premier League
  • 6 goluri în 119 meciuri în Champions League
  • 5 goluri în 79 de meciuri în Bundesliga
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.