Agentul lui Elton ii face un rechizitoriu dur antrenorului din Ghencea
Comentind situatia in care a ajuns Elton la Steaua, agentul sau, Alex Duarte, s-a oprit si asupra lui Cosmin Olaroiu.
“Eu, personal, eram in birou cind Gigi Becali a vrut sa-l dea afara pe Olaroiu si MM Stoica s-a impotrivit cit a putut, determinindu-l sa nu ia aceasta decizie. stiu ca atunci patronul pronunta numele lui Hagi, insa MM l-a salvat pe Oli. In schimb, antrenorul nu i-a intins nici o mina de ajutor lui MM cind s-a pus problema ca el sa se desparta de club”, a declarat Duarte.
Declaratiile impresarului constituie, de fapt, un atac asupra antrenorului, brazilianul fiind nemultumit ca imediat dupa plecarea din club a lui MM, Elton a fost trecut pe banca de rezerve, Olaroiu fiind cel care a decis acest lucru.
Brazilianul a jucat, cit timp Stoica a fost sef la Steaua, 5 meciuri, toate ca titular. Dupa indepartarea lui MM, Elton a fost in cele 8 etape de tot atite ori pe banca de rezerve, intrind doar de 4 ori.
{{text}}