Victor Pițurcă (61 de ani) e liber de contract din 2016, atunci când s-a despărțit de Al Ittihad. Românul a avut litigiu cu formația saudită și n-a putut antrena nicăieri.
Sursele GSP.Ro susțin că fostul selecționer și antrenor al Stelei a ajuns la un acord cu Al Ahli Jeddah, unde urmează să-i ia locul lui Serhiy Rebrov. Românul este așteptat în Arabia Saudită duminică, atunci când ar urma să și semneze contractul cu formația prințului Fahd bin Khaled.
După 21 de etape Al Ahli Jeddah este pe locul 2 în Arabia Saudită, cu 42 de puncte, cu 4 sub Al Hilal, dar 9 peste Al Faisaly.
La Jeddah Victor Pițurcă ar avea ocazia să-i antreneze pe Ioannis Fetfatzidis, fost jucător la Olympiakos și Genoa, dar și pe Claudemir, brazilian pe care FCSB l-a întâlnit pe vremea când evolua la FC Copenhaga. A ajuns în Arabia Saudită în acest sezon, de la Club Brugge.
{{text}}