Sporturi   •   Tenis   •   ITF

Andreea Roșca a bifat cel de-al 4-lea succes în circuitul ITF » Urcare spectaculoasă în clasamentul WTA

Articol de Marius Mărgărit   —  duminică, 18 februarie 2018

 Andreea Roşca (18 ani) a câştigat cel de-al 4-lea turneu ITF de 15.000 de dolari din carieră şi va urca, pentru prima dată în top 500 WTA, după ce, în octombrie 2017, rătăcea undeva, dincolo de poziţia 900 a clasamentului mondial feminin. În finala de la Hammmamet (Tunisia), ea a învins-o pe sârboaica Natalia Kostici cu 6-2, 6-4.

Ascensiunea Andreei a început în decembrie 2017, când la două luni de la reluarea antrenamentelor, după o pauză îndelungată, provocată de cancerul depistat mamei sale, a câştigat primul turneu ITF la Cairo (Egipt). De atunci au urmat alte trei trofee, încă unul în Egipt, apoi în Turcia şi acum în Tunisia.



Primul său triumf în circuitul ITF a venit chiar în timp ce mama sa, Mirela, se stingea din viaţa acasă, la Bucureşti. "De atunci m-am decis să dau totul pentru tenis, pentru că şi mama ar fi vrut asta. Sunt fericită că am reuşit să câştig âncă un turneu şi i-l dedic în special mamei mele, dar şi familiei şi tuturor celor care cred în mine", a spus Andreea.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.