Liga 1

EXCLUSIV Antrenorul care l-a debutat pe Vlad în Liga 1 îi explică lui Dică: "Vrei ca Andrei să nu mai gafeze? Asta trebuie să faci"

FOTO: Cristi Preda

Articol de Alin Grigore  —  luni, 19 februarie 2018

Portarul Andrei Vlad (18 ani) a fost criticat dur după derby-ul dintre Dinamo și FCSB, scor 2-2, fiind acuzat că a greșit flagrant la ambele goluri ale "câinilor", iar acum Gigi Becali negociază aducerea lui Cristi Bălgrădean de la Chiajna. 

GSP.ro a stat de vorbă cu antrenorul care l-a debutat pe Vlad în Liga 1, Cătălin Mulțescu. Acesta era antrenor cu portarii la CSU Craiova în sezonul trecut când Vlad a debutat pentru olteni în înfrângerea cu Viitorul, scor 0-1. Fiul lui Gheorghe Mulțescu explică modul prin care cei de la FCSB ar trebui să se comporte cu Vlad ca acesta să ajungă la cel mai înalt nivel.

"Situația lui Vlad e ingrată pentru că are presiune. Trebuie să reziști presiunii dacă vrei performanță indiferent de vârstă. Ai valoare și la 16 ani, și la 18, și la 26. Vlad e valoros. Eu am lucrat foarte bine cu el. A crescut foarte mult în perioada în care am lucrat cu el. Eu voiam să-l bag în teren mai devreme de acel meci cu Viitorul.

Cu Vlad trebuie să vorbești mult, trebuie să-i dai toate informațiile pe care le ai despre adversar. Așa se simte el în siguranță. Dacă îi dai aceste informații, Vlad îți va face meciuri bune. Trebuie să-i trasezi niște linii clare, pentru că el niciodată nu încalcă ce-i spune un antrenor. Trebuie să vorbești mult cu el, să-i spui unde să stea, de ce să facă acel lucru. El e un băiat de familie, care își iubește foarte mult părinții. Dacă-l ții în confortul lui, atunci se transformă într-un portar de mare valoare. Dacă-l scoți din confortul lui are o problemă. Dă-i încredere și te răsplătește", a declarat Cătălin Mulțescu.

9 meciuri
în toate competițiile a jucat Andrei Vlad pentru FCSB în acest sezon

"Ar trebui să-i dea încredere în continuare"

Cătălin Mulțescu susține că păstrează legătura cu Vlad și consideră că acesta ar trebui să primească încredere în continuare din partea antrenorilor.

"Eu am mai vorbit cu el. Chiar i-am trimis un mesaj înaintea meciului cu Lazio și i-am spus că am mare încredere în el. L-am felicitat după meci. Nu pot spune dacă ar trebui să joace în meciul următor, acolo există un antrenor cu portarii care-l vede pe Vlad în ziua meciului, își dă seama cum e atunci, cum s-a pregătit în acea săptămână. Din punctul meu de vedere, trebuie să-i dea încredere. Dacă mai stătea la Craiova un an creștea mai mult", a adăugat Cătălin Mulțescu.

...despre cele două goluri luate cu Dinamo: "La primul gol pasa lui Planici înapoi a fost riscantă. Vlad a ajuns la minge în ultimă instanță, a respins unde a respins. Pot spune că a fost reacția înceată la centrarea lui Nistor, mai ales că era pe piciorul stâng, nu putea să-i dea în poartă. Vlad trebuia să stea puțin mai ieșit și mai jos ca poziție. În schimb, la golul doi poziția a fost bună, problema a fost că n-a ținut mâna tare. N-a fost o evoluție fericită a lui", a încheiat Cătălin Mulțescu.

"La Vlad e inconstanța tinerilor, care se maturizează mai greu. În funcție de obiectivul echipei aș continua sau nu cu el în poartă. Eu l-am văzut cu un mare potențial când l-am debutat la Craiova. Cel care l-a pregătit zi de zi și stătea de vorbă cu el a fost Cătălin (n.r. Mulțescu). E tânăr, se poate pierde. E un moment greu și pentru echipă și pentru el. Nu s-a luat în calcul că poate apărea această inconstanță și nu au transferat un portar" Gheorghe Mulțescu, fost antrenor CSU Craiova

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.