CSM Poli Iași și Viitorul joacă sâmbătă de la ora 19:45, într-un meci extrem de important în lupta la play-off. Meciul va fi în direct pe TV Digi Sport, TV Telekom Sport și LookTV și liveTEXT pe GSP.RO.
Echipa lui Flavius Stoica este pe 7, cu 39 de puncte, și are nevoie de victorie pentru a putea spera la calificarea în play-off. Viitorul este pe 4, cu 41 de puncte. Înainte meci, oficialii de la Viitorul se tem de starea gazonului, având în vedere ca la Iași ninge.
"Noi facem eforturi ca instalația de încălzire a terenului să funcționeze mereu. Din informațiile noastre, la Iași, instalația n-ar funcționa la ora meciului", a spus Cristi Bivolaru, director general la Viitorul, la emisiunea "Stop pe piept", la Național FM.
Stoican: "Terenul are folie de protecție"
Flavius Stoican, antrenorul ieșenilor, spune că terenul este protejat și că echipa face o performanță incredibilă, având în vedere media salariilor jucătorilor este 2.000 de euro pe lună.
"Faptul că o echipă înființată în vară, cu jucători în cazul cărora mi-am dat personal acordul, este la un pas de play-off, e o mare performanță. Mai ales că este un lot de jucători cu o medie salarială de 2.000 de euro.
La Iași sunt condiții de iarnă. Totuși, terenul are o folie de protecție. Va sta acoperit până la ora meciului. Gazonul e protejat", a declarat Stoican.
Etapa 26:
Iaşi - Viitorul
Botoşani - Gaz Metan
Astra - Dinamo
VIITORUL
- se va califica dacă nu pierde cu Iași
- dacă va pierde, se califică dacă Dinamo nu bate pe Astra
DINAMO
- dacă va câștiga, se califică sigur în play-off
- dacă face egal, se poate califica dacă Iași nu bate pe Viitorul
- dacă pierde, are nevoie ca Iașiul să piardă, iar Botoșani să nu câștige cu Gaz Metan
POLI IAȘI
- dacă va câștiga, se va califica în play-off
- dacă face egal, se califică dacă Dinamo pierde
- dacă va pierde, se poate califica dacă Dinamo pierde și Botoșani câștigă. Vor ajunge toate 3 la egalitate, caz în care Iașiul ar fi avantajată de meciurile directe.
{{text}}