Tenis

Simona Halep avertizată de o mare rivală: "Voi încerca să revin pe primul loc, oricât de greu ar fi"

FOTO: Guliver/ Getty Images

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Tuesday, 20 February 2018

Garbine Muguruza (24 de ani, 3 WTA), de două ori câștigătoare de titlu de Mare Șlem și una dintre marile rivale ale Simonei Halep, a dezvăluit în presa internațională că vrea să revină cât mai repede posibil pe primul loc în clasamentul WTA.

"Este important să ajung din nou pe primul loc. Întotdeauna mi-am impus asta, să lupt pentru prima poziţie. Este un sentiment grozav să fii pe primul loc, chiar dacă este foarte greu. Chiar dacă e greu, voi reveni pe primul loc, voi încerca asta.

Când eşti pe primul loc, simţi că trebuie să te impui în fiecare turneu la care joci. Trebuie sa fii mereu la un nivel înalt deoarece adversarele nu au nimic de pierdut. Simţi multă presiune, sunt multe lucruri care trebuie gestionate.

Realizezi multe lucruri când eşti acolo. Ai o stare de genul «Sunt aici, mai sus nu pot ajunge, doar mai jos. Şi sunt toate fetele astea care îmi vor locul, trebuie să-l apăr». Tot timpul eşti în alertă", a declarat Muguruza, potrivit Hindustan Times.

Garbine Muguruza a ocupat prima poziție în clasamentul WTA în luna septembrie a anului trecut, dar a fost rapid devansată de Simona Halep. 

Începând cu 26 februarie, Simona Halep va urca pentru a doua oară pe primul loc în clasamentul WTA, urmând să o detroneze pe daneza Caroline Wozniacki.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.