Sporturi   •   Box   •   REVENIRE

Veste importantă pentru boxul românesc! Leonard Doroftei a anunțat că revine: "E ca un drog, nu pot sta departe"

Doroftei s-a retras din box în 2004 // FOTO: Gazeta Sporturilor

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 21 februarie 2018

Leonard Doroftei (47 de ani), unul dintre cei mai reprezentativi pugiliști români din istorie, vrea să revină în lumea boxului. "Moșul "a anunțat recent că vrea să debuteze în cariera de antrenor.

"Oricât aş vrea, nu pot sta departe de lumea boxului. Este ca un drog pentru mine. M-am decis să implic din nou, de astă dată ca antrenor. Intenţionez să-mi deschid cât de curând o sală a mea, unde să-i antrenez pe cei care vor să facă performanţă în acest sport.

Fostul meu antrenor, Titi Tudor, are sala lui, are stilul lui. Împreună cu cei de la CSM Ploieşti aş vrea să lucrez într-o sală unde să coordonez eu totul. Eu am stilul meu de box, pe care vreau să-l transmit mai departe celor care visează să devină mari campioni în acest sport", a declarat Doroftei, la TV Telekom Sport.

Doroftei, retras din box în 2004 după înfrângerea cu Arturo Gatti, a fost campion mondial WBA la categoria semi-ușoară între ianuarie 2002 și octombrie 2003.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.