Fotbal   •   Nationala   •   RETRAGERE

Cele două motive pentru care s-a retras Bogdan Stancu de la națională » Scrisoarea deschisă a atacantului

FOTO: Raed Krishan

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 21 februarie 2018

Bogdan Stancu (30 de ani) a luat pe toată lumea prin surprindere astăzi, când a anunțat că se retrage oficial din echipa națională (detalii, aici).

Acesta a trimis în această după-amiază o scrisoare emoționantă, în care a explicat motivele din spatele retragerii de la prima reprezentativă. 

"Cu un profund sentiment de regret doresc să anunț, prin această scrisoare deschisă, retragerea mea de la Echipa Națională a României.

Recunosc, nu mi-a fost ușor să iau această decizie, dar am considerat că a venit momentul să mă concentrez mai mult asupra carierei de jucător al clubului cu care am contract în prezent și, mai ales, să acord mai mult timp familiei mele.


Doresc, desigur, să mulțumesc din tot sufletul tuturor celor care au fost alături de mine în perioada în care am făcut parte din Echipa Națională a României.

Mulțumirile mele sunt adresate, în egală măsură, Federației Române de Fotbal, staff-ului tehnic, antrenorilor, cât și colegilor de echipă. Voi continua să fiu cu sufletul alături de colegii mei și de tot ce înseamnă echipa reprezentativă a României.

Cu recunoștință, Bogdan Sorin Stancu", a fost scrisoarea publicată pe site-ul oficial al FRF.

14 goluria marcat Bogdan Stancu în cele 52 de partide disputate în tricoul României


Vezi și: S-a retras din naționala de fotbal a României » Motivul din spatele unei decizii uluitoare

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.