Liga 1

EXCLUSIV Își pierde genunchiul stâng! Veste-șoc primită de Helmuth Duckadam: "E terminat!"

Articol de Andrei Crăiţoiu  —  Thursday, 22 February 2018

Helmuth Duckadam, 58 de ani, se întoarce în sala de operații: "O să mi schimbe cu totul genunchiul stâng, pentru că e terminat și am dureri foarte, foarte mari".

Președintele de imagine al vicecampioanei, omul care a făcut posibilă cea mai mare performanţă din istoria fotbalului românesc, câştigarea, în 1986, a Cupei Campionilor Europeni cu Steaua, e obligat să se întoarcă în sala de operații.
Ieri dimineață, "Eroul de la Sevilla" a mers de urgență la Spitalul Floreasca din București, acolo unde a fost supus unui consult medical amănunțit, dar și unde a făcut mai multe radiografii la genuchiul stâng. Duckadam nu a mers la Roma alături de delegația roș-albastră și se va întoarce la spital și astăzi pentru noi consultații, apoi va ajunge la operație.

"De ce nu sunt în Italia? Am probleme, nu s-a întâmplat nimic altceva. Trag de supărările pe care le am cu genunchiul stâng de vreo trei ani, dar, din păcate, trebuie să mă operez. Voi suferi o intervenție la genunchi pentru că am dureri foarte, foarte mari. O să-mi schimbe cu totul genunchiul. E terminat și o să-mi pună o proteză! Am tot sperat că nu o să fie nevoie de asta, dar se pare că nu e altă soluție. Trebuie să mă obișnuiesc cu ideea și să merg din nou la bisturiu", spune Duckadam în exclusivitate pentru Gazetă.

Fostul portar a fost consultat de mai mulţi specialişti şi verdictul lor a fost acelaşi: e nevoie urgentă de operaţie! Cel care se va ocupa de intervenția chirurgicală e șeful Clinicii de Ortopedie și traumatologie a Spitalului de Urgență Floreasca, doctorul Gheorghe Ioan Popescu. "Domnul Duckadam are nevoie de operație. E una destul de grea, nu e chiar așa simplă. Practic, i se înlocuiește genunchiul, care este afectat de artroză. Va fi schimbat cu unul de titan. Intervenția durează maximum două ore, dar e grea. Eu îl voi opera, asta dacă nu se răzgândește între timp", spune Popescu.

"Am tras de mine cât am putut, dar nu mai pot să stau în picioare. Am dureri mari și altă variantă în momentul de față nu mai există. Sper ca domnul Popescu să mă opereze cât mai repede și să scap de problemele pe care le am!"
Helmuth Duckadam

Duckadam a mai avut 7 operații până acum:

  • 1986: se afla la Arad și a alunecat pe iarbă la un foc de tabără cu prietenii. S-a sprijinit pe braţul drept, a simţit o durere mare, iar mâna i s-a învineţit. A fost dus de urgenţă la spital în Arad, unde primeşte un diagnostic crunt: un cheag de sânge îi blochează circulaţia în braţ. E adus la Bucureşti, unde e operat la Spitalul Militar de către dr. Vasile Cândea.
  • 1998: în 1986, doctorul care îl operase l-a avertizat de faptul că după 9-10 ani va avea nevoie de o nouă intervenţie chirurgicală la braţ. A fost operat din nou la mână după 12 ani.
  • 2004: suportă prima operaţie la genunchi. La cel stâng, unde acumulează lichid şi e nevoit să ajungă la bisturiu.
  • 2005: celălalt genunchi are şi el nevoie de o artroscopie. Tot pentru a-i fi eliminat lichidul care i se acumulase şi care îl împiedica inclusiv să meargă normal.
  • 2009: suportă cea de-a treia intervenţie la braţ. "Mi s-a umflat mâna dreaptă, vechea mea problemă, pentru care am mai fost operat de două ori. Am fost nevoit să merg la spital şi m-am internat la Pădurea Verde, în Timişoara, mi s-a pus un stent şi sâmbătă am venit acasă. Am şi acum mâna umflată", spunea când a fost externat.
  • 2012: în septembrie 2012 i s-a întâmplat cam acelaşi lucru din vara lui 1986. Un cheag de sânge i s-a deplasat şi i-a blocat circulaţia în braţ. Se afla la Constanţa, a mers de urgenţă la spital, unde a fost operat de chirurgul Marius Militaru. "Am intervenit în bifurcaţia arterei", a explicat acesta.
  • 2012: după numai câteva zile, în urma unor analize amănunţite, află că e nevoie de o nouă intervenţie chirurgicală. Care să vizeze eliminarea unui anevrism arterial, în care se aflau şi două stenturi de la operaţii mai vechi, precum şi montarea unei proteze vasculare, cu rolul de refacere a fluxului arterial. A fost, poate, cea mai complicată şi mai complexă operaţie. A durat 9 ore şi a fost realizată de dr. Şerban Brădişteanu.
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.