Fotbal   •   Liga 1   •   INTERVIU

EXCLUSIV // VIDEO Florentin Matei nu e speriat de invazia dinamovistă de la Giurgiu: "Presiune? Poate pe ei, noi suntem în play-off" » Ce a învățat în Ucraina și Croația + Ce zice de fotbalul românesc

Articol de Vlad Nedelea   —  miercuri, 21 februarie 2018

Campion al Croației cu Rijeka în sezonul trecut, Florentin Matei (24 de ani) a revenit în România în această iarnă, la Astra, pe are a ajutat-o să se califice în play-off-ul Ligii 1.

Mijlocașul român abia așteaptă duelul cu Dinamo de etapa viitoare, meci care o poate scoate pe formația din "Ștefan cel Mare" din play-off-ul Ligii 1. Nu e impresionat de Dinamo, o formație despre care crede că n-are voie să lipsească din lupta pentru titlul an de an.

- Florentin, cum e să te întorci după atâta timp în România?

- Ținând cont că sunt plecat de ceva timp, normal că simțeam nevoia să stau și pe acasă. Chiar voiam să joc și în fotbalul românesc. N-am apucat decât o perioadă scurtă, la Steaua. Acestea sunt motivele pentru care am ales să mă întorc. Îți spuneam acum 2 ani că nu mai vreau să mă întorc în România, dar uite cum te duce viața! Dumnezeu știe ce e mai bine pentru fiecare. Sunt cam 7 ani de când am plecat din România. Acum m-am întors și mă simt foarte bine aici. Sunt aproape de casă, lucru care contează mult pentru mine. Sunt și la o echipă bună, în progres. Sperăm să ne clasăm pe o poziție cât mai bună.

- Urmează un duel cu Dinamo. Cum va fi? 

- O să fie un meci important, nu doar pentru ei, chiar dacă noi suntem deja în play-off. Ca fotbalist vrei să câștigi orice meci. Nu o să fie așa simplu, vom încerca să câștigăm. Sunt importante aceste 3 puncte.


- Cum o vezi acum pe Dinamo față de perioada în care erai la Steaua?

- N-am apucat să joc cu Dinamo cât am fost la Steaua. Sincer, nici nu îmi aduc aminte cât erau atunci de buni. Acum sunt pe locul 6. În mod normal, o echipă ca Dinamo, la istoria și numele pe care le are, trebuie să se bată an de an pentru titlu, ca Steaua, dar de ceva ani nu reușește asta. Iarna asta m-a surprins, a făcut transferuri bune, e în creștere. Rămâne de văzut dacă vom fi mai buni.

- Merită să intre în play-off? Tu îi vrei acolo?

- Nu știu dacă merită sau nu Dinamo în play-off. Ei depind de meciul cu noi și de celelalte rezultate. Dacă se vor califica, înseamnă că au meritat. Vom vedea. Ce mi-aș dori? Nu contează. Chiar nu contează, Dinamo, Poli Iași, Viitorul. Important este că am intrat noi. 

- Vor fi mulți dinamoviști la Giurgiu, e o presiune în plus?

- Noi vrem să câștigăm. Presiune? În niciun caz pe noi, poate pe ei, noi intrăm pe teren să câștigăm meciul.

- Cum vezi lupta la titlu? 

- Cele mai mari șanse la titlu le au Steaua și CFR Cluj. Noi trebuie să fim cât mai sus. 


- Cum e Edi Iordănescu? Știu că el a insistat să te aducă...

- În primul rând despre Edi Iordănescu trebuie vorbit ca om. E foarte bun, echilibrat, inteligent, comunică foarte mult cu jucătorii. Contează mult asta pentru un jucător. Te ajută să ai încredere când ți se dau explicații. Nu mulți antrenori au aceste calități. A contat mult pentru mine că m-a vrut. În general, pentru jucători e important să fie doriți de antrenori. Și Dani Coman a insistat mult, la fel ca domnul Niculae.

"Nu înțeleg de ce se vând jucătorii de la Dinamo Zagreb așa bine. Nu-s mari diferențe"

- Ce s-a întâmplat la Rijeka de nu ai rămas acolo?

- La Rijeka n-am jucat în ultimele două luni, am avut un conflict cu cei de acolo. M-am pregătit, dar nu eram în teren la meciuri. Ai văzut, când am intrat am arătat că nu sunt nepregătit. Nu poți uita fotbalul în 3 luni. Nu regret că am mers acolo, în general nu regret deciziile pe care le iau. Până la urmă am câștigat titlul și am făcut istorie. E primul pentru Rijeka și mai important, am oprit o serie de 11 titluri pentru Dinamo Zagreb.

- Cum e fotbalul românesc față de cel croat? 

- Liga 1 e diferită total de liga croată. Sunt stiluri opuse. La noi e un fotbal mai deschis, mai tehnic, pe când acolo se joacă mai mult pe luptă, pe forță. Meciurile sunt mai închise, nu se joacă așa ofensiv.

- Cum erau meciurile cu Dinamo Zagreb? 

- E o echipă foarte puternică, are jucători tineri de mare valoare. Acum sunt deja campioni, au vreo 14-15 puncte avans. Totuși, nu pot să-mi explic cum sunt vânduți chiar pe atâtea milioane de euro, 20-25. 

- Stanciu a plecat pe 9 milioane și a fost o mare lovitură...

- Gigi Becali e un bun negociator, știe să scoată prețuri importante pe jucători. Dar Mamici (n.r. Zdravko Mamici, patronul de la Dinamo Zagreb) e și mai bun, altfel nu-mi explic. Nu pot să-mi dau seama cum l-a dat pe Rog 13 milioane la Napoli sau pe Pjaca la Juventus pe 25 de milioane. Dacă pleacă pe sumele astea, sunt mai buni ca românii, dar diferența nu e așa mare față de români. Tot două picioare au. Am jucat contra lor și nu mi s-au părut senzaționali. Bine, contează și nația lor. Dacă te uiți, la toate cluburile mari sunt croați. Pe când români nu sunt pe nicăieri. Contează faptul că ei au confirmat, asta e o etichetă importantă. 

- Cum te-ai decis să te întorci în România?

- Au fost oferte pentru mine, mai multe, din Olanda și din alte părți. Dar de când am venit în vacanță, în România, gândul meu a fost să rămân. De asta am semnat și repede cu Astra. Pe 9 ianuarie. Aveam suficient timp pentru a-mi găsi echipă, dar eu n-am căutat nimic. N-am mai luat nicio altă ofertă în calcul. N-am vrut să aud de altceva. Voiam să rămân acasă! 

- Care e cel mai bun jucător pe care l-ai întâlnit? 

- Din Ucraina vin jucătorii cei mai buni pe care i-am întâlnit, nu din Croația, și nici de la Milan, pe care am întâlnit-o în Europa League. Sunt, în primul rând, brazilienii de la Șahtior, Douglas Costa, Adriano, Bernard. Mai era Konoplyanka de la Dnepr și Yarmolenko de la Dinamo Kiev. Toți erau buni de tot, vezi unde au și ajuns. 

- Ce ai învățat din experiențele din străintate? 

- Când pleci prima dată dai de o altă mentalitate. Una pe care trebuie să o asimilezi, trebuie să îți schimbi și tu felul de a gândi, de a vedea lucrurile. E foarte important să reușești asta, să te schimbi. Asta ca să te integrezi repede. Așa poți reuși în străinătate, altfel e foarte greu. Nu e un secret în a face asta, dar trebuie să fii ambițios. Să dai totul, să nu te culci pe o ureche. E adevărat, trebuie să ai și valoare, dar să nu uiți să muncești și să te impui în stilul lor.

"Să revin la Steaua? Nu știu ce-mi rezervă viitorul"

- Dacă în vară te-ar vrea Gigi Becali la FCSB ai accepta?

- Pff, e foarte greu de anticipat așa ceva. Oricum, sunt mulți pași de urmat. Trebuie să se înțeleagă cu Rijeka, eu am contract acolo. E inutil să vorbesc dacă aș veni la Steaua. Nu se știe niciodată ce ne rezervă viitorul.

- A fost plecarea în Ucraina cea mai bună decizie a ta? 

- În Ucraina am făcut un pas important pentru mine. Fizic, în primul rând, m-am dezvoltat. Am căpătat și experiență, cum spune și domnul Hagi, cel mai bun antrenament este meciul. Pentru un tânăr e important să joace. Eram tânăr în Ucraina, aveam 19-20 de ani, am început să joc. Nu eram Ronaldinho, dar antrenorul mi-a dat încredere. Având creditul lui, am crescut mult. Țin minte că am semnat cu Volyn și imediat am debutat. Nici nu mă așteptam să intru așa repede. Cred că plecarea în Ucraina a fost cea mai bună decizie a mea. 

- Cu ce jucător mare te-ai putea asemăna ca stil?

- Nu mai vreau să mă asemăn cu niciun jucător, că apoi iar începeți voi, jurnaliștii, iar îmi zice Messi toată lumea și chiar nu mai vreau să fiu comparat cu nimeni. Mai am mult de lucrat. Trebuie să-mi dezvolt calitățile pe care le am, tehnica, finalizarea. Astea sunt calitățile mele.

- Mâine e Lazio - FCSB, cine se califică? 

- Îmi doresc să se califice Steaua, ar fi bine pentru fotbalul românesc, o victorie mare. Am văzut meciul tur, italienii mi s-au părut slabi. Dacă Steaua va juca mâine așa cum a făcut-o în tur, sigur se va califica. Nu trebuie să joace cu teamă, nu au de ce. 

- Îți place sistemul cu play-off și play-out?

- E ok, dar să nu se înjumătățească punctele. De ce trebuie să-ți ia munca? Nu era mai normal, logic și corect să se continue cu punctele obținute? Nu e corect, ai văzut la ce s-a ajuns din cauza asta anul trecut, în lupta dintre Viitorul și Steaua. Un scandal inutil, dacă nu se înjumătățeau punctele Viitorul era campioană lejer și gata. 

- Cât ai stat în străinătate ai urmărit fotbalul românesc? 

- Da, și în Ucraina, și în Croația. Aveam posturile și mă uitam în fiecare weekend. Recunosc, mă uitam mai mult la meciurile Stelei. Și când jucau în Europa. Bine, sunt și cei mai mediatizați. Erau mai ușor de urmărit (râde).

- Ai avut momente bune și la Volyn, și la Rijeka, dar n-ai ajuns niciodată la națională...

- Și eu ce-ar trebui să spun acum? Chiar nu am ce să discut despre națională. Când selecționerul va decide că sunt pregătit să joc, să mă cheme acolo, atunci cu siguranță va veni convocarea. Pentru mine ar însemna mult, fiecare fotbalist visează să îmbrace tricoul echipei naționale.

- Ce alte pasiuni mai ai? 

- Îmi place mult tenisul de câmp foarte mult. La fel și ping-pong-ul. Joc mereu când îmi permite timpul. A, să nu uit, mă joc des și pe PlayStation. Poate dacă n-aș fi fost fotbalist, m-ar fi tentat ideea de a deveni jucător de tenis. 

1.000.000 €este cota lui Florentin Matei pe transfermarkt 

3 meciuri 

are până acum mijlocașul la Astra, unde a adunat deja două goluri și o pasă decisivă 

 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.