Viitorul încearcă să-l înlocuiască pe golgeterul George Țucudean, vândut la CFR Cluj, cu un atacant de 21 de ani. Trupa lui Hagi l-a transferat pe Robert Răducanu, de la Concordia Chiajna, care a semnat pe 3 ani și jumătate.
"Am ales Viitorul pentru că este campioana României, pot crește aici foarte mult. A contat foarte mult și faptul că voi lucra alături de domnul Hagi, dar și că li se oferă multe șanse de a juca celor tineri. Îmi doresc să confirm încrederea, să ajung titular și să încheiem campionatul cât mai sus în clasament", a spus Robert Răducanu pentru site-ul oficial al Viitorului.
Tânărul atacant a fost coleg la naționala U21 a României cu mai mulți jucători de la Viitorul: Arpad Tordai, Virgil Ghiță, Tiberiu Căpușă, Ianis Hagi, Carlo Casap, Andrei Ciobanu și Alexandru Cicâldău.
Robert Răducanu ar putea debuta pentru Viitorul sâmbătă, în ultima etapă din sezonul regulat, în deplasarea de la Poli Iași, de la ora 19:45.
{{text}}