Liga 1

UPDATE FOTO INCREDIBIL! Iașiul e în Ice Age, dar clubul asigură cu câteva ore înainte de Poli - Viitorul, meci decisiv pentru play-off: "Fiți fără griji" :)

+4 Foto
FOTO: Facebook Poli Iași

Articol de Gazeta Sporturilor  —  sâmbătă, 24 februarie 2018

Play-off-ul se decide și în Copou, unde frigul e stăpân absolut. Gazonul a fost protejat de intemperii cu o prelată, care a fost invadată de ninsoarea abundentă din ultimele ore de la Iași, acolo unde Poli o înfruntă diseară, de la ora 19:45, pe campioana en-titre Viitorul.  

UPDATE

Așa arată acum stadionul din Iași, potrivit jurnalistului Lucian Lucescu de la TVR. Terenul a fost curățat complet de zăpadă și este în prezent acoperit cu o prelată. 

În această dimineață, oficialii ieșeni au postat pe Facebook o serie de poze cu starea gazonului.

Organizatorii munceau să scoată terenul de sub nămeți, iar masa presei de pe Stadionul "Emil Alexandrescu" era acoperită de gheață și țurțuri. 

Totuși, pe pagina de Facebook a moldovenilor, fanii erau liniștiți de oficialii clubului:

"Fiți fără griji! Meciul din această seară, finala pentru play-off SE JOACĂ! Terenul a fost protejat și se va prezenta în condiții regulamentare. Mai mult decât atât, se fac eforturi extraordinare pentru ca gazonul să se prezinte în condiții bune la ora meciului, 19:45", suna anunțul postat pe pagina oficială de Facebook a echipei din Copou. 

De asemenea, tribunele sunt curățate de zăpadă! Vă așteptăm, în număr cât mai mare, la meci!".

4.500 de bilete au fost vândute deja pentru acest meci. Acestea se vând în continuare, iar șefii echipei se așteaptă ca stadionul să fie plin. Un bilet la peluză costă 10 lei peluză și  20 de lei la tribune, iar suporterii ieșenilor se pot bucura și de o promoție specială: la un bilet cumpărat, moldovenii primesc altul gratis. 

Chiar dacă, oficial, la ora jocului sunt anunțate -4 grade Celsius, temperatura resimțită va fi de -10 grade!

"Nu contează în ce condiții vom evolua. Important e că vom da piept cu o formație de valoare, care a demonstrat că e în formă. A câştigat toate meciurile pe care le-a avut în acest an, dar şi noi suntem în formă. Eu zic că am arătat tot mai bine de la meci la meci. Avem două victorii în spate, va fi un meci deschis. Suntem încrezători în puterea noastră, în jocul nostru, ştim că putem fi mai buni ca ei", a declarat ieri Gheorghe Hagi, antrenorul Viitorului. 

În urmă cu două zile, oficialii Viitorului, prin vocea directorului general Cristian Bivolaru, și-au manifestat îngrijorarea cu privire la starea precară a gazonului de la Iași (detalii pe larg, aici)

"Am făcut un demers la LPF pentru a se verifica dacă instalația de încălzire funcționează, obligație pe care o are fiecare club.

Din informațiile noastre nu este funcțională, fie nu e pornită. Dovadă că se pun acele folii pe teren, care nu știu ce rol au. Probabil doar să se protejeze în cazul în care vine ninsoarea. Vom vedea la ora meciului cum se va prezenta gazonul.

Am văzut că se anunță ninsori, ger. Vrem să se respecte prevederile regulamentare pentru folosirea instalației de încălzire a terenului. Regulamentul e foarte clar, la ora partidei arbitrul va constata dacă terenul îndeplinește sau nu condițiile de joc", a decalarat oficialul Viitorului pentru GSP.ro.

Din ultimele informații, observatorul partidei se declara încrezător că gazonul va fi în condiții acceptabile la ora partidei. 

Aici poți urmări în format liveTEXT meciurile zilei din Liga 1, dar și calculele complete pentru play-off

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.