Fotbal   •   Liga 2   •   CHINDIA TÂRGOVIȘTE

Acuze dure după un meci din Liga a 2-a: "Cred că la întâlnirile de la Cheile Grădiștei se decide tot" » Burleanu desființat!

FOTO: Facebook ASU Poli Timișoara

Articol de Ionel Luţan   —  luni, 26 februarie 2018

Chindia Târgoviște a plecat cu toate punctele puse în joc de pe terenul unei formații cu pretenții în eșalonul secund, ASU Poli Timișoara, 2-1, după un meci cu destule evenimente interpretabile.

Timișorenii au condus cu 1-0, gol Predescu din penalty, dar au rămas cu un om mai puțin pe teren, în minutul 57, după eliminarea directă a lui Poparadu de către arbitrul Marius Omuț.

"Decizia arbitrului din minutul 57 a decis învingătoarea. Noi nu avem sprijin politic, nu avem patroni, suntem doar echipa suporterilor. Nu ne putem permite să facem cadouri nimănui, vrem doar să fim lăsați în pace pentru a face fotbal.

Cred că totul se decide la acele întâlniri de la Cheile Grădiștei, altfel nu îmi explic atitudinea împotriva noastră la meciurile cu miză. Venirea lui Ionuț Lupescu ar fi cam singura șansă ca fotbalul nostru, care este o mocirlă, să intre pe un făgaș normal", a punctat Bogdan Andone la conferința de presă de după meciul cu Chindia.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.