Așa cum Gazeta Sporturilor a anunțat, Florin Bratu va fi noul antrenor al echipei din "Ștefan cel Mare". Tehnicianul îi ia locul lui Vasile Miriuță, care și-a reziliat contractul în această dimineață.
"FC Dinamo București și antrenorul principal Vasile Miriuță au decis, pe cale amiabilă, încheierea raporturilor contractuale. Noul antrenor al echipei din "Ștefan cel Mare" este Florin Bratu.
De astăzi, noul antrenor al echipei din Ștefan cel Mare este Florin Bratu (38 de ani), ultima oară selecționer al reprezentativei Under 18 a României.
Florin Bratu va fi prezentat oficial într-o conferință de presă programată în această după-amiază, la ora 15:30, în cantonamentul de la Săftica. Fost atacant al echipei din Ștefan cel Mare de-a lungul a patru sezoane (2005-2006 și 2007-2010), Florin Bratu a câștigat Supercupa României în tricoul alb-roșu, în 2005, marcând 28 de goluri în 67 de partide pentru Dinamo în prima ligă a României.
După o carieră impresionantă ca jucător, Florin Bratu și-a început, în urmă cu patru ani, activitatea de antrenor principal. A antrenat Dinamo II București (2014-2015), CS Tunari (2015-2016), Dinamo Under 19 (2016-2017) și reprezentativa Under 18 a României (2017-2018).
Cu echipa sub 19 ani din cadrul clubului din Ștefan cel Mare, Florin Bratu a câștigat Liga Elitelor în 2017, cea mai importantă competiție pentru juniori organizată în România", se arată pe pagina de Facebook a celor de la Dinamo.
{{text}}