Liga 1

Sixto Peralta: "Campioni!"

Articol de Mihai Mateaş  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Mijlocaşul Sixto Peralta crede că echipa sa are potenţial pentru a juca în grupele Ligii Campionilor

După ultimul amical din Cipru, Andone i-a creditat pe Sixto Peralta (28 de ani) şi Sebastian Dubarbier (22 de ani) cu şanse reale de a prinde un loc în echipa care va juca împotriva Universităţii, în prima etapă din retur. Peralta vrea să demonstreze că merită salariul pe care-l va încasa la CFR în următorii trei ani şi jumătate, 1,3 milioane de euro.

- Sixto, ce impresie ţi-a lăsat CFR?
- E un club serios şi adevărul e că mă simt foarte bine aici. Din ce am văzut în partidele amicale de pînă acum, echipa e una foarte bună. Se vede şi la antrenamente, sînt mulţi jucători de calitate, echipa fiind una valoroasă. Ce dovadă mai bună vreţi? CFR e lider, nu? Mă înţeleg bine cu toată lumea. La început nu îl cunoşteam decît pe Culio, cu care am jucat la Racing. Între timp m-am împrietenit cu toţi.


- Ai reuşit să te integrezi în grup?
- Vorbesc şi italiana, şi puţină engleză, astfel încît reuşesc să mă fac înţeles de către toţi. Majoritatea jucătorilor vorbesc engleză. Vreau să învăţ şi limba română pentru că e foarte important să cunosc limba. O să mă apuc să studiez, mă vor ajuta şi colegii care vorbesc deja româneşte. Nu ştiam foarte mult despre fotbalul românesc, mai mult despre naţionala voastră, despre campionat nu prea multe. Abia cînd au început să vină argentinieni în România şi presa de la noi a început să scrie am început să aflu mai multe.


- Nu ai auzit de nici o echipă de club din România?
- Despre Steaua, Dinamo şi Rapid ştiam de mai demult decît de CFR. Dar mai mult de Steaua, care a jucat în 1987 finala intercontinentală cu River şi de atunci ştiu de ei. Era cea mai cunoscută echipă românească în Argentina.


- Tot Steaua e prinicipala contracandidată la titlu?

- Cred că toate sînt periculoase, Steaua, Dinamo şi Rapid, dar trebuie să ne gîndim doar la noi şi să continuăm să jucăm bine. Dacă sîntem pe locul 1, înseamnă că am jucat bine şi pînă acum. În primul rînd, vreau să ies campion. Să le luăm pe rînd. Să nu sărim etapele. Să ne vedem mai întîi cu titlul luat, apoi vom vedea cu cine vom juca în Ligă. Ar fi frumos să fie Real, cum vrea Cadu, dar după ce sîntem acolo, nu mai contează.

"Prea bătrîn"
Clujenii s-au răzgîndit în privinţa fundaşului lui Levski, Igor Tomasici (31 de ani), după ce şefii lui CFR l-au urmărit în amicalul bulgarilor cu Rapid (3-2). "L-am văzut pe Tomasici, dar nu este deosebit. E şi bătrîn, face 32 de ani. Oricum, îl avem şi pe Viera care a făcut o impresie bună şi poate deveni chiar titular într-un viitor apropiat. Nu mai vine nimeni, ne-am decis", a spus preşedintele Mureşan. Altfel, Trică şi Sousa au revenit la antrenamente după ce au fost menajaţi la ultimul amical, din cauza unor probleme medicale. (Cosmin Lucaci)

Vin astăzi

Lotul lui Andone va efectua în această dimineaţă un ultim antrenament în Cipru. Liderul va părăsi Larnaca în cursul serii, cu o cursă charter, urmînd să ajungă la Cluj în jurul orei 23:30. Ieri, "Murinio" şi-a consolat jucătorii de Valentine's Day. "Băieţii nu sînt chiar singuri. Am aflat că într-un hotel din apropiere este cantonată şi naţionala feminină a Suediei. Poate invităm Suedia la masa organizată de noi", a glumit Mureşan. (Cosmin Lucaci)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.