Fanii dinamoviști se vor deplasa în număr mare la Craiova pentru duelul din Cupa României, deși nu sunt de acord cu disputarea partidei.
Dinamo a anunțat că 630 de fani au achiziționat bilete pentru sfertul de finală din Cupa României contra Craiovei. Fanii sunt indignați că Federația Română de Fotbal nu a amânat partida, acuzând starea proastă a drumurilor și a gazonului de pe "Ion Oblemenco".
"Câinii roșii" consideră că jucătorii sunt în pericol, arătând situația jucătorilor de la Astra, la finalul meciului pierdut în Cupă cu Gaz Metan, scor 0-1. Vezi detalii AICI.
MM Stoica și Dinamo, de aceeași parte a baricadei
Ieri, oficialii ambelor formații au depus un memoriu la FRF prin careu au cerut reprogramarea partidei, dar s-au lovit de un refuz categoric. Condiția pentru ca o partidă să nu se dispute ar fi prelungirea codului portocaliu până la ora disputării partidei.
Mihai Stoica a blamat și el hotărârea Federației, care a decis amânarea unei singure partide, cea dintre Botoșani și Iași: "Sunt dezamăgit profund de diriguitorii FRF, în special de Felix Grigore care ne spune că nu are temei legal pentru amânare. Chiar nu realizezi? Nu e fotbal ce se preconizează că se va juca acolo. Obiectivul principal e să ne întoarcem cu lotul întreg".
{{text}}