Fotbal   •   Cupa Romaniei   •   STEAUA

Amintiri de acum 35 de ani » Gabi Balint despre un meci câștigat de Steaua la -21 de grade: "Am dormit cu cojoacele pe noi!"

FOTO: MonitorulSV.ro

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 28 februarie 2018

Gabi Balint, 55 de ani, și-a reamintit de un meci jucat de Steaua în șaisprezecimile Cupei României acum 35 de ani.

Formația sa întâlnea Metalul Rădăuți pe 23 februarie 1983, echipă pe care a învins-o cu 2-0 după prelungiri, într-un meci jucat la -21 de grade Celsius.

"Acum 35 de ani am jucat la Rădăuți. Ne-am cazat la un hotel unde am dormit îmbrăcați cu cojoace, cu șepci sau fesuri în cap. Meciul s-a jucat la -21 de grade. Am întâlnit-o pe Metalul Rădăuți, echipă din Liga a 3-a.

Acesta a fost primul meci oficial al lui Helmuth Duckadam la Steaua. A fost 0-0 timp de 90 de minute, apoi am bătut cu 2-0 în prelungiri", a zis Balint la TV Digi Sport.


Echipa folosită atunci de Steaua: Duckadam - Anghelini, Iovan, Belodedici, Fodor - Balint, Stoica, Popa, Barbu - Câmpeanu, Turcu. Acea ediție a Cupei României a fost câștigată de Universitatea Craiova.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.