Liga 1

Cristi Balaj rupe tăcerea: motivul pentru care nu vrea arbitri străini în Liga 1 + Dezvăluiri din carieră: "Atunci am înțeles că Borcea și Becali se înțeleg foarte bine"

FOTO: Gazeta Sporturilor

Articol de Gazeta Sporturilor  —  miercuri, 28 februarie 2018

Cristi Balaj, unul dintre cei mai valoroși arbitri români din ultimii 20 de ani, se opune vehement ideii ca "fluierașii" străini să fie aduși pentru a conduce anumite partide din play-off.

"Îmi mențin părerea că nu trebuie să aducem jucători străini. Avem nevoie de jucători cât mai buni, antrenori cât mai buni, jucători cât mai buni și manageri cât mai buni. Dacă aducem străini, în niciun caz nu ajutăm fotbalul românesc.

Arbitrajul din Serbia, Turcia, Polonia nu este mai bun decât arbitrajul din România. Ei au câteva excepții, Cuneyt Cakîr, Milorad Mazici - doi arbitri foarte buni. Dacă nu ar fi ei, nivelul din țările lor ar fi sub cel din România", a spus Balaj, la TV Telekom Sport.

Băimăreanul de 46 de ani a rememorat și perioada în care conducea derby-urile dintre Dinamo și Steaua:

"Mă certam cu Borcea când arbitram Dinamo, mă certam cu Steaua când arbitram Steaua. Am descoperit cu timpul că Borcea și Becali se înțelegeau foarte bine. Atunci am realizat de ce am arbitrat atât de multe derby-uri. Pentru că ei se înţelegeau şi ziceau «domnule ia-l pe Balaj pentru că ştia că Becali nu se apropie de el, Becali era de acord să arbitreze Balaj pentru că ştia că nici Borcea nu se putea apropia de el. La un moment dat, văzând că nu se pot apropia de arbitrii români, au început să ceară arbitri străini, crezând că acolo au șanse".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.