Simona Halep (1 WTA) a postat o fotografie pe Instragram în care se află alături de Darren Cahill.
- Simona Halep va participa la turneul de la Indian Wells, în perioada 7-18 martie.
Simona Halep este pregătită pentru Indian Wells. Românca de 26 de ani a postat o fotografie în care se află alături de antrenorul ei, Darren Cahill. În descrierea imaginii Halep anunță că întreg staff-ul s-a reunit.
"Nu mai lipsește nimeni. Echipa s-a reunit!", a scris Halep referindu-se la Darren Cahill, antrenor, și Theo Cercel și Andrei Cristofor, oamenii care se ocupă de pregătirea fizică a numărului 1 WTA.
Simona Halep a revenit după accidentarea suferită la Dubai, unde a fost nevoită să abandoneze înaintea semifinalei cu Garbine Muguruza. Românca este favorita principală a turneului Premier 5 de la Indian Wells. Halep a fost eliminată anul trecut în șaisprezecimile de finală, scor 6-3, 6-3, de Kristina Mladenovic.
{{text}}