Fotbal   •   Nationala   •   ALEGERI FRF

Basarab Panduru, ironic cu Burleanu: "Sir Alex Ferguson e șomer și i-a promis Lupescu un post la Federație"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 01 martie 2018

Basarab Panduru i-a răspuns lui Răzvan Burleanu, după ce președintele FRF le-a transmis susținătorilor lui Ionuț Lupescu faptul că sunt "șomeri" și așteaptă un post la FRF, după ce "Kaiserul" va câștiga alegerile din 18 aprilie.

"Eu am înțeles că nu trebuie să ne mai jignim, dar aceste jigniri mi se par mult mai grave. Cel mai mult de câștigat după lucrul ăsta îl are Sir Alex Ferguson. Cred că i-a propus Lupescu un post lui Ferguson, că e șomer. Burleanu greșește când face aceste afirmații. E păcat să spui astfel de lucruri față de astfel de foști jucători", a declarat Panduru la TV Telekom Sport.

Panduru a vorbit și despre proiectul lui Ionuț Lupescu:

"El s-a gândit cum să facă pentru ca echipele românești să pună mâna pe niște bani veniți de la UEFA. El a spus că s-a gândit la o soluție, dar nu înseamnă că mâine o aplică. Le va spune oamenilor care sunt avantajele și dezavantajele. El a vrut ca în momentul preliminariilor echipele să fie în plin campionat".


Sir Alex Ferguson, fostul antrenor legendar al lui Manchester United, a transmis un mesaj video în momentul prezentării candidaturii lui Ionuț Lupescu.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.