Adrian Mutu, fostul manager general de la Dinamo, continuă să se intereseze de soarta fostei echipe și chiar a purtat o scurtă discuție cu Florin Bratu în momentul în care acesta a preluat funcția de antrenor al "câinilor".
"Poate dacă venea (n.r. Florin Bratu) ceva mai devreme acum nu mai vorbeam de Dinamo în play-out. Cred că cel mai inteligent pentru Dinamo în acest moment ar fi să-și construiască o echipă pentru la anul. E bine că acolo e Bratone, el știe să promoveze tinerii.
Numirea lui o văd de bun augur și îi urez baftă pe această cale. Chiar am vorbit cu el, știu că are mare ambiție de a face lucruri bune și sper să și reușească pentru că merită acest lucru", a declarat Mutu pentru GSP.ro.
Cel mai bine plătit din play-out
Bratu (38 de ani) are la Dinamo un salariu de 7.000 de euro pe lună, exact cât câștiga și Miriuță. Dinamovistul are cel mai mare salariu din play-out, însă e al cincilea din tot campionatul după Dan Petrescu, Nicolae Dică, Edward Iordănescu și Devis Mangia.
Cum a fost drumul în antrenorat
După o carieră impresionantă ca jucător, Florin Bratu și-a început, în urmă cu patru ani, activitatea de antrenor principal. A antrenat Dinamo II București (2014-2015), CS Tunari (2015-2016), Dinamo Under 19 (2016-2017) și reprezentativa Under 18 a României (2017-2018).
Cu echipa sub 19 ani din cadrul clubului din Ștefan cel Mare, Florin Bratu a câștigat Liga Elitelor în 2017, cea mai importantă competiție pentru juniori organizată în România.
"Florin Bratu este omul potrivit la locul potrivit. Cunoaște filosofia clubului, tradiția, istoria și, mai ales, profilul fotbalistului care trebuie să îmbrace tricoul clubului nostru. În tot acest timp, fotbaliști formați la academia noastră au plecat la echipe din străinătate" Gabi Răduță, șeful Centrului de juniori de la Dinamo
Staff-ul lui Florin Bratu
Antrenor secund: Iulian Mihăescu
Preparator fizic: Paolo Potocnik
Analist: Silviu Ion
Antrenor cu portarii: Daniel Tudor
28 de goluri
în 67 de meciuri a marcat Bratu pentru Dinamo în Liga 1, de-a lungul a patru sezoane
"Vreau să văd un alt suflu și un alt spirit al echipei, fiindcă s-a pierdut din spiritul care era când jucam eu la Dinamo"
Florin Bratu, antrenor Dinamo"Până acum toți elevii mei mi-au spus «Domnul antrenor» sau «Mister», dar las la latitudinea jucătorilor cum să mi se adreseze"
Florin Bratu, antrenor Dinamo
{{text}}