SCM Craiova a pierdut, acasă, în prima manșă din "sferturile" Cupei EHF, cu Lada Togliatti, 23-25.
Craiovencele au avut ghinion la tragerea la sorți. Și asta au simțit-o în această seară, în teren, când în fața lor s-au aflat rusoaicele de la Lada Togliatti. Echipa dată de toată lumea ca principala favorită la câștigarea celui de-al doilea trofeu european ca valoare.
Jucătoarele din "naționala" Rusiei, centrul Dmitrieva, interul stânga Vedekina și portarul Utkina au făcut clar diferența. Oltencele au intrat însă mult prea timorate pe joc, evoluând cu emoții cel mai important meci din istoria clubului, de până acum. Lada, fostă finalistă a Ligii Campionilor, câștigătoare de cupe europene, a condus din start și a defilat de una singură în prima repriză, încheiată cu un avantaj de 6 goluri: 15-9.
Craiova a arătat o altă atitudine în partea a doua. Ana Maria Țicu a impulsionat atacul, iar apărarea din zona centrală a făcut mult mai bine faza defensivă. A fost greu să o oprească însă pe campioana olimpică Daria Dmitrieva, cea care a făcut tot jocul rusoaicelor.
De partea cealaltă, rusoaicele au știut că Zamfir-Florianu reprezintă principalul pericol, și i-au acordat o atenție specială interului stânga. Gazdele s-au apropiat la un gol, oamenii din tribună visau la revenirea de senzație din meciul cu Brest, dar de data asta nu s-a mai terminat fericit. Lada a rezistat presiunii și a câștigat la final cu 25-23.
Calificarea pare jucată, fiind greu de crezut că oltencele vor putea să se întoarcă de la Togliatti cu o victorie la scor, pe 10 martie.
SCM Craiova 23
Zamfir-Florianu 8, Țicu 6, Elisei 3, Nikolici 2, Pricopi 2, Trifunovici 1, Klikovac 1. Antrenor: Bogdan Burcea
Lada Togliatti 25
Dmitrieva 8, Nosikova 5, Vedekina 4, Novoselova 3, Kercikova 2, Snopova 2, Sannikova 1. Antrenor: Alexandr Komutov
{{text}}