Fotbal   •   Liga 2   •   AFC HERMANNSTADT

“A fost cel mai frumos cadou!” » Cum a petrecut directorul de la AFC Hermannstadt după victoria cu FCSB

Articol de Marius Mărgărit   —  duminică, 04 martie 2018

Bătrânul director tehnic al celor de la AFC Hermannstadt, Jean Gavrilă, a aniversat 67 de ani cu o zi înainte de meciul cu FCSB, dar a sărbătorit cu echipa abia la câteva ore după triumful din Cupă, 3-0.

N-a stat pe banca de rezerve, ci în tribună, printre miile de suporteri. Dar inima i-a bubuit poate cel mai tare la golurile prin care FC Hermannstadt a făcut isorie, eliminând cu 3-0 pe FCSB din Cupă. Poate şi pentru că a fost la echipă de la început, fiind artizanul primei promovări, din Liga 4, în vara lui 2016.

Poate şi pentru că viaţa lui aproape că se confundă cu fotbalul din Sibiu, în ultima jumătate de secol, cu excepţia unor "escale" pe la Mediaş sau Ceahlăul. 

A fost portar la Şoimii Sibiu, apoi la Inter Sibiu, iar de la începutul anilor '80 a început să antreneze. "Am trecut pe la toate nivelurile, la copii, la juniori, la tineret, apoi secund sau principal la seniori", îşi aminteşte Jean Gavrilă, acum director tehnic la Hermannstadt.


Nu-i place titulatura asta de director tehnic, "sunt doar un colaborator al staffului tehnic, al lui Pelici, cu care am o relaţie specială. Şi mai merg și la echipa a doua, unde creştem jucători de perspectivă", spune modest fostul portar, ajuns la 67 de ani. 

I-a împlinit pe 28 februarie, ziua în care meciul s-a amânat din cauza vremii. Pregătise o masă festivă, dar s-a amânat cu o zi, când echipa a sărbătorit nu doar triumful cu roş-albaştrii, dar şi aniversarea bătrânului antrenor. 

Jean Gavrilă mărturiseşte că "pentru mine a fost ceva special. Nu reuşisem niciodată să câştig cu cei de la Steaua în perioadele în care am fost la echipă, fie că a fost vorba de Inter Sibiu sau Voinţa Sibiu. A fost o premieră, cel mai frumos cadou pe care băieţii mi-l puteau face de ziua mea!". 

"Treaba lor cum au tratat meciul"


Jean Gavrilă recunoaşte că "terenul a fost mai greu, dar noi am jucat cu ambiţie, cu dăruire. Ei poate sunt mai sensibili, obişnuiţi cu terenuri bune, ca pe Arena Naţională sau pe Olimpico.

E treaba lor, nu vreau să vorbesc despre adversari. Dar eu ştiu că fotbal s-a mai tot jucat şi în condiţii mai grele. Uite că şi acum, de când au apărut instalaţiile de încălzire, tot nu fac faţă. Important e că Pelici a pregătit excelent meciul, iar băieţii au fost super. N-aş putea să remarc pe cineva anume, toţi au jucat senzaţional! Nu putem spune că ne aşteptam să câştigăm, dar ştiam că vom da totul încercând. Şi uite că încă o dată s-a dovedit că o echipă mai mică, dacă pune suflet, poate fi capabilă de mari surprize!". 

"De această dată, simt că s-a pornit o treabă foarte serioasă aici, la FC Hermannstadt. Şi de când am început, din 2015, visul nostru a fost şi este promovarea în prima ligă" Jean Gavrilă, director tehnic Hermannstadt

"Nea Jean Gavrilă a fost cu noi de la început. E bunicul care ne mai temperează când ne ia valul sau ne dă un sfat când suntem jos. Experienţa sa înseamnă enorm pentru noi" Teodor Birţ, preşedinte FC Hermannstadt

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.