Dimitar Berbatov (37 de ani), atacantul indienilor de la Kerala Blasters FC, a avut o reacţie nervoasă la adresa antrenorului său, David James.
Bulgarul l-a numit pe fostul goalkeeper de la Liverpool drept "cea mai proastă tentativă de antrenor", în urma ultimui rezultat înregistat de cei de la Kerala în campionat, care i-au lăsat în afara playoff-ului.
Kerala Blasters a pierdut în ultima partidă din sezonul regulat al campionatului Indiei, contra liderului Bengaluru, scor 0-2, şi a ratat ultima şansa de a se clasa între primele patru formaţii.
La finalul partidei de joi, Berbatov a răbufnit, iar la o fotografie postată pe Instagram, fostul fotbalist de la Tottenham, Manchester United şi Monaco a adăugat mai multe hashtag-uri jignitoare la adresa antrenorului său. Alături de o fotografie realizată în avion, bulgarul a mai scris "cea mai proastă tentativă de antrenor" sau "cel mai prost sfat tactic".
David James (47 de ani) se află la al doilea mandat pe banca indienilor, după cel din perioada august-decembrie 2014. Englezul a preluat-o pe Kerala Blasters, din nou, la începutul acestui an, şi a înregistrat 5 victorii, 3 remize şi 3 înfrângeri, încheind sezonul pe locul 6.
De partea cealaltă, Dimitar Berbatov a semnat cu formaţia din India în vara anului trecut, iar în stagiunea actuală a evoluat în 9 partide, reuşind un singur gol.
{{text}}